Trei persoane au ajuns la spital in urma unui accident rutier care a avut loc în această seară pe DN29, în localitatea Huțani.
La locul evenimentului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani cu o autospecială de stingere și descarcerare, ambulanța de Terapie Intensivă SMURD și două ambulante SAJ. Salvatorii au constatat că este vorba de un carambol între trei autoturisme, în care se aflau șapte persoane. După evaluarea la fața locului, trei dintre acestea au fost transportate la spital. Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor, fiind deconectate bornele bateriilor celor trei autovehicule și au sablat partea carosabilă de obiectele care puneau în pericol circulația rutieră.
Pentru a preveni astfel de evenimente, ISU Botoșani recomandă conducătorilor auto să dea dovadă de prudență la volan, să respecte toate regulile de circulație pentru propria lor siguranță, dar și a celorlalți participanți la trafic.