În această dimineață, au fost reluate căutările bărbatului dispărut în apele râului Prut
În această dimineață, căutările pe râul Prut au fost reluate de către pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Ștefănești și cei ai Punctului de Lucru Coțușca. În sprijinul acestora au ajuns și scafandrii de la ISU Neamț și ISU Iași.
Vă reamintim, că ieri, un bărbat de aproximativ 64 de ani a intrat în apele râului Prut. Prietenul care îl însoțea la pescuit a sunat imediat pentru a cere ajutorul pompierilor. Echipele de salvare au fost mobilizate imediat, iar la fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Ștefănești și ai Punctului de Lucru Coțușca cu două bărci si un echipaj de prim ajutor SMURD, care au început căutările.
Operațiunea de căutare pe râul Prut a fost sistată pe timpul nopții.
Pentru evitarea unor astfel de tragedii, ISU Botoșani le recomandă tuturor să respecte următoarele măsuri de siguranță:
– evitați scăldatul în râuri, lacuri, canale de irigaţii sau alte cursuri de apă care au maluri abrupte, curenţi puternici, albiile nămoloase, acoperite de plante, pietre, crengi sau trunchiuri de copaci;
– alegeți locurile special amenajate pentru înot;
– nu intrați singuri în apă, mai ales dacă nu știți să înotați foarte bine;
– nu săriți de pe platforme, poduri sau alte elemente de construcție;
– nu intrați în apă dacă ați consumat băuturi alcoolice, seara târziu sau pe timp de noapte.