Foto: SVSU Trușești
Un incendiu violent a izbucnit, în această seară, într-o gospodărie din localitatea Ionășeni. Pornit de la vegetație uscată, acesta s-a extins la o anexă.
La eveniment s-au deplasat pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Trușești. Când au ajuns la fața locului, pompierii au constatat faptul că incendiul se manifesta violent, cu degajări mari de fum.
Aceștia acționat rapid astfel încât flăcările să nu ajungă și la casă. Au ars vegetația uscată pe o suprafață de aproximativ 250 de metri pătrați, anexa și cca. 800 kilograme de lemne de foc
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost fumatul în locuri nepermise.
Respectarea unor reguli simple poate preveni producerea unui incendiu cauzat de fumat, iar pentru înlăturarea acestui risc pompierii vă recomandă să:
✔ nu aruncați restul de la țigară pe geamul mașinii pentru că puteți incendia vegetația uscată de pe marginea drumului sau copacii, iar flăcările se pot extinde la păduri, culturi agricole, clădiri sau alte bunuri;
✔ nu aruncați mucurile de țigară pe jos, în special în apropierea locuinței, a magaziilor de lemne, a depozitelor de furaje sau a adăposturilor de animale.