Tânără depistată la volan sub influența alcoolului, în curtea poliției din municipiul Dorohoi
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au invitat la sediul poliției o tânără, de 30 de ani, din muncipiul Dorohoi, pentru clarificarea unor aspecte privind o sesizare efectuată de o rudă.
Tânăra s-a prezentat la data de 30 iulie 2024, la sediul poliției din municipiul Dorohoi, unde a venit cu autoturismul personal. Întrucât aceasta emana halenă alcoolică, polițiștii au testat-o cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Aceasta a fost condusă la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.