Local

Activități preventive ale specialiștilor antidrog la Școala de vară organizată în cadrul Bisericii ,,Sfântul Ioan Botezătorul” Botoșani – FOTO

Miercuri, 24 iulie a.c., specialiștii Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog (CPECA) Botoșani din cadrul Agenției Naționale Antidrog, împreună cu reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani – Biroul de Siguranță Școlară și Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, precum și cei ai Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane-Centrul Regional Suceava, au implementat o serie de activități preventive la Școala de vară organizată în cadrul Bisericii ,,Sfântul Ioan Botezătorul” Botoșani.

În cadrul acestor activități, cei 35 de copii participanți au beneficiat de informații despre riscurile consumului anumitor substanțe (alcool, tutun, medicamente, substanțe cu efect psihoactiv), despre gestionarea propriilor emoții, precum și unde să ceară ajutor în caz de nevoie. De asemenea, copiii au aflat cum pot face față presiunii anturajului atunci când sunt puși în fața unei decizii și cum să evite situațiile care i-ar putea vulnerabiliza în relația cu alte persoane din viața reală sau din mediul virtual.

Acțiunile preventive vizează creşterea nivelului de informare şi conştientizare a copiilor și adolescenților cu privire la efectele medico-psiho-sociale ale consumului de substanţe psihoactive, dar şi dezvoltarea unor atitudini şi practici de viaţă sănătoasă.

Astfel de activități vor continua pe întreaga perioadă a vacanței de vară, în vederea îndeplinirii obiectivelor propuse în Planul de Acțiune Local în Domeniul Drogurilor al Județului Botoșani 2022-2026.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page