AccidentEveniment

Două mașini din Botoșani implicate într-un accident la Dumbrăveni. O femeie a fost rănită

Accident rutier, la Dumbrăveni, după ce un șofer din Botoșani a virat neregulamentar la stânga și fără să se asigure. O persoană a fost rănită și a fost transportată la spital.

Marți, în jurul orelor 17.00, un bărbat de 25 de ani, din comuna Mihăileni, județ Botoșani, la volanul unui autoturism marca Audi A6, la intersecția cu DN29, nu a respectat semnificația indicatorului STOP și a pătruns pe prima banda sensului de mers Suceava-Botoșani, pentru a vira la stânga.

Tânărul nu a acordat însă prioritate autoturismului marca Volkswagen Passat condus de un bărbat de 56 ani, din municipiul Botoșani, care circula pe DN29, din direcția Suceava către Botoșani, acesta intrând în coliziune față-lateral stânga față au autoturismul său.

Trebuie spus că șoferul autoturismului marca Audi A6 nu avea voie să efectueze virajul la stânga, deoarece pe carosabil era aplicat marcajul rutier obligatoriu dreapta.

În urma evenimentului rutier a fost rănită o femeie de 57 ani, din municipiul Botoșani, paasger dreapta față în mașina care circula regulamentar. Aceasta a fost transportată la Spitalul Județean Suceava.

Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilometru, rezultatele fiind negative.

Polițiștii au întocmit în acest caz dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page