InfractionalLocal

Șoferi băuți și fără permis, scoși din trafic de polițiști

La data de 13 iulie 2024, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 10 Ștefănești au oprit pentru control, pe drumul național DN 29D, din comuna Durnești, un autoturism condus de un bărbat, de 55 de ani, din județul Iași.    

Întrucât emana halenă alcoolică a fost testată cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, aceasta  a fost condusă la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabiliri alcoolemiei

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul  sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

  • .

La data de 14 iulie 2024, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Botoșani – Biroul Rutier au oprit pentru control, pe Calea Națională, din municipiul Botoșani, un autoturism condus de un tânăr, de 28 de ani, din comuna Cristinești.    

Întrucât emana halenă alcoolică a fost testată cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 1,33 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, aceasta  a fost condusă la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabiliri alcoolemiei

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul  sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

 

La data de 14 iulie 2024, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi au efectuat semnal regulamentar de oprire, unui autoturism, al cărui conducător auto nu s-a conformat, continuându-și deplasarea.

Polițiștii au procedat la urmărirea acestuia cu autospeciala de poliție având în funcțiune semnalele luminoase și acustice, reușind, în scurt timp, oprirea autovehiculului.

A fost stabilită identitatea conducătorului auto în persoana unui bărbat, de 44 de ani, din comuna Broscăuți, precum și faptul că acesta nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule.

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul  fără permis de conducere.

La data de 14 iulie 2024, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au oprit pentru control, pe raza localității Negreni, județul Botoșani, un ansamblu format din tractor agricol și remorcă, condus de un bărbat, de 59 de ani, din comuna Știubieni.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule, iar, tractorul și remorca cuplată nu sunt înregistrate.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii  infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

La data de 14 iulie 2024, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Botoșani – Biroul Rutier au oprit pentru control, pe strada I.C.Brătianu, din municipiul Botoșani, un autoturism condus de un bărbat, de 40 de ani, din județul Vrancea.    

Întrucât emana halenă alcoolică a fost testată cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 1,02 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, aceasta  a fost condusă la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabiliri alcoolemiei

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul  sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page