Două persoane au fost rănite în urma unui accident rutier produs pe strada Petru Rareș din municipiul Botoșani. În eveniment au fost implicate două autoturisme. S-a întâmplat în urmă cu puțin timp.
La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere, una de descarcerare și o ambulanță SMURD, dar și două ambulanțe SAJ. Aceștia au constatat faptul că nu erau persoane încarcerate.
În urma impactului, un bărbat de 58 de ani, dar și o femeie în vârstă de 72 de ani, au fost răniți. Victimele au fost preluate de echipajele medicale și transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor prin deconectarea bornelor de la bateriile autovehiculelor.
Pentru a preveni astfel de evenimente, recomandăm conducătorilor auto să dea dovadă de prudență la volan, să respecte regulile de circulație pentru propria lor siguranță, dar și a celorlalți participanți la trafic.
În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.
Evenimentele înregistrate la nivel județean rămân în atenția Centrului Operațional, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro.