Botoșănenii invitați la Festivalul – Concurs de Muzică Tradițională Instrumentală „Constantin Lupu”
La începutul lui gustar, mai exact pe 3 și pe 4 august 2024, vor răsuna pe Pietonalul Unirii din Botoșani fanfare și tarafuri care se vor uni în Festivalul – Concurs de Muzică Tradițională Instrumentală „Constantin Lupu”, prin care instituția noastră își propune să-l omagieze pe folcloristul, dirijorul și violonistul Constantin Lupu.
Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, instituție subordonată Consiliului Județean Botoșani, face toate demersurile necesare desfășurării unui festival de renume care să ne ducă faima aidoma celui ce ne-a reprezentat cu cinste și onoare pe marile scene ale țării și nu numai, alături de Taraful „Datina”, al cărui dirijor era.
De aceea, festivalul care-i poartă numele va reuni într-o formă de spectacol – concurs mai multe tarafuri și fanfare ce vor concura și vor aduce în atenția publicului botoșănean repertoriu muzical divers.
Festivalul se va desfășura pe parcursul a două zile: pe 3 august va avea loc concursul la secțiunea tarafuri, unde îi avem invitați în recital pe Călin Brăteanu și Taraful „Obcina” și Taraful „Vicovenilor” – dirijor Alexandru Cozanciuc, laureați ai ediției anterioare, urmând ca pe 4 august să aibă loc cea de-a doua secțiune a festivalului, concursul de fanfare și recitalul invitaților de onoare: „Fanfara Stamate” – dirijor Vasile Leontică și Fanfara „Hasnaș” – dirijor Andrei Arhirii din Drochia, Republica Moldova, câștigătoarea trofeului „Constantin Lupu” din anul 2022.
Juriul va fi format de personalități avizate în lumea culturii tradiționale.
Așteptăm înscrieri până la data de 19 iulie 2024, ora 16:00, pe adresa de e-mail: [email protected] sau la sediul C.J.C.P.C.T. Botoșani, strada Unirii, Nr. 10.