Sfinţii Mucenici Chir şi Ioan
Sfinţii Mucenici Chir şi Ioan au trăit în timpul împăratului Diocleţian (secolul al IV-lea). Au suferit moarte martirică în oraşul Canope, nu departe de Alexandria, în Egipt, şi sunt sărbătoriţi de Biserică în 31 ianuarie, ziua în care au fost omorâţi pentru Hristos.
După sfârşitul lor mucenicesc, creştinii din Canope le-au îngropat trupurile în taină şi au stat aşa până în vremea împăratului Arcadius (395-408) şi a patriarhului Teofil al Alexandriei, când au fost descoperite.
Sfintele lor moaşte au fost aduse în Manufin, o cetate egipteană cu multe temple păgâne, unde s-a construit o biserică în numele Sfinţilor Chir şi Ioan, de către patriarhul Alexandriei, Sfântul Chiril. Acolo mulţi creştini au primit tămăduiri prin rugăciunile făcute lângă racla lor.
Sfinţii Chir şi Ioan sunt numiţi doctori fără de arginţi deoarece Sfântul Chir chiar era medic iar Sfântul Ioan era ucenic al său şi îi îngrijeau pe cei bolnavi fără să primească vreo răsplată.