Sancțiuni de peste 9.000 de lei pentru incălcarea legislației electorale
Până la ora 15:00, la nivelul județului Botoșani au fost semnalate 18 incidente în legătură cu procesul electoral. Dintre acestea 13 nu s-au confirmat, iar în celelate cazuri au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de 9.600 de lei.
Angajații MAI au intervenit operativ în cazul fiecărei sesizări luând măsurile prevăzute de lege atunci când a fost cazul.
Au fost aplicate 9 sancțiuni contravenționale: 8 amenzi în valoare de peste 9.600 de lei și un avertisment.
Totodată, s-a întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de fraudă la vot.
Exemple:
1. La o secție de vot, din comuna Trușești, polițistul aflat în serviciul de protecție a fost sesizat cu privire la faptul că în apropierea acesteia se comercializează și se consumă băuturi alcoolice. În urma verificărilor, s-a stabilit faptul că aspectele sesizate se confirmă, motiv pentru care atât gestionarul localului care a comercilizat, cât și cei care au consumat au fost sancționați contravențional cu amendă în valoare totală de 4.400 de lei.
2. La o secție de vot, din comuna Unțeni, polițistul aflat în serviciul de protecție a fost sesizat de către președinta secției cu privire la faptul că a identificat o persoană care a fotografiat buletinul de vot. În urma verificărilor efectuate, a fost stabilită identitatea persoanei respective, este vorba de un bărbat de 48 de ani, din aceeași localitate. Față de acesta a fost dispusă măsura sancționării contravenționale cu amendă în cuantum de 1000 de lei.
3. La o secție de vot, din municipiul Botoșani, jandarmul aflat în serviciu de protecție a constatat faptul că o persoană care se afla în aproierea secției de votare, influența alte persoane să voteze un anumit candidat. A fost stabilită identitatea acesteia, fiind vorba despre o femeie de 66 de ani, din aceeași localitate. Față de aceasta a fost dispusă măsura sancționării contravenționale cu amendă în cuantum de 1.400 de lei.
În cadrul acțiunilor desfășurate până la această oră, în trafic, privind verificarea transportatorilor de persoane, au fost controlate 109 vehicule, fiind aplicate 27 de sancțiuni contravenționale pentru abateri la regimul rutier. În acest moment, la nivelul județului sunt instituite 12 filtre rutiere pentru supravegherea și controlul traficului rutier.
Pentru orele următoare, efectivele MAI își vor concentra misiunile pe menținerea ordinii și siguranței publice, cu precădere în zona secțiilor de votare pentru ca procesul de vot să decurgă fără probleme.
O atenție deosebită va fi acordată soluționării sesizărilor privind fapte contravenționale sau penale care au legătură cu alegerile.