Botoșănean arestat preventiv pentru 30 de zile pentru încălcarea ordinului de protecție
La data de 3 iunie 2024, instanța de judecată și-a însușit propunerea organelor judiciare și a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile, a unui bărbat, de 36 de ani, din comuna Avrămeni, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de violență în familie și încălcarea ordinului de protecție.
În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că acesta a încălcat ordinul de protecție emis de Judecătoria Săveni, în luna decembrie 2024, pe o perioadă de 12 luni, prin care i se interzicea să se apropie de fosta sa concubină și copiii acesteia, la o distanță mai mică de 50 de metri, prin aceea că a venit la domiciliul victimei și ar fi agresat-o, provocându-i leziuni care au necesitat îngrijiri medicale.
Inițial, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, de către polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, iar în aceeași zi a fost prezentat în fața instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.