Acțiune a polițiștilor rutieri pentru siguranța pietonilor
La data de 30 mai 2024, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere care au drept cauză generatoare abaterile săvârșite de pietoni.
Activitățile au fost desfășurate în intervalul orar 08:00-13:00, în municipiul Botoșani, prilej cu care au fost legitimate 58 de persoane, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 30 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 4.000 de lei.
Dintre sancțiuni, 21 au fost aplicate pentru abateri ale pietonilor.
Exemplu:
Un bărbat de 51 de ani, a fost surprins de polițiști, pe strada Primăverii, în timp ce traversa neregulamentar. În urma interceptării acesta a furnizat polițiștilor date nereale privind identitatea, motiv pentru care a fost sancționat cu amendă în valoare totală de aproximativ 2.000 de lei, dintre care 495 de lei pentru traversare neregulamentară, iar 1500 de lei, pentru faptul că nu a furnizat date necesare pentru stabilirea identității.
Reamintim faptul că la nivelul județului Botoșani, principala cauză generatoare de accidente rutiere este indisciplina pietonilor.