Administratie

Un nou pas în realizarea drumului de mare viteză Botoșani – Suceava! – FOTO

Astăzi, la sediul Consiliului Județean Botoșani a avut loc o importantă întâlnire între reprezentanții firmei care a câștigat licitația pentru realizarea documentației tehnice, Consitrans, conducerea CJ Botoșani, prin președintele Doina Federovici și vicepreședintele Dorin Birta, senatorul Lucian Trufin, primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, al orașului Bucecea, Angel Gheorghiu, primarii comunelor Vlădeni, Mihai Eminescu și Curtești, Voicu Murariu, Verginel Gireadă și Maricel Anton, reprezentanții Zonei Metropolitane, directorul DJDP Botoșani, Cătălin Gheorghian, precum și reprezentanții echipelor de proiect de la cele două consilii județene.

Scopul întâlnirii a fost armonizarea variantelor de traseu ce vor fi propuse spre Analiza Multicriterială cu situația din teren. „A fost o întâlnire binevenită, pentru că trebuie analizate foarte bine toate variantele de traseu și să identificăm soluția optimă pentru acest drum pe care insistăm să-l facem la regim de autostradă. Așa cum am mai spus, legarea județului Botoșani de rețeaua de autostrăzi și drumuri rapide reprezintă pașaportul nostru spre dezvoltare. Trebuie să trecem peste toate obstacolele, să găsim cele mai bune soluții, astfel încât acest proiect, «Autostradă pentru Botoșani», în care puțini credeau acum câțiva ani, să devină realitate”, a declarat Doina Federovici, care a mulțumit echipei de proiect și primarilor, care au fost proactivi în discuțiile cu reprezentanții Consitrans.

Realizarea acestui proiect este posibilă datorită parteneriatului dintre cele două consilii județene și cele două primării ale reședințelor de județ, care au preluat de la CNAIR atât realizarea documentației tehnice, cât și a lucrărilor de execuție.

Prezent la discuții, senatorul Lucian Trufin a evidențiat necesitatea acestei investiții pentru județul nostru. „Continuăm dezvoltarea județului cu proiecte de anvergură, așa cum este drumul de mare viteză Botoșani – Suceava și sectorul din Autostrada A7, Pașcani – Suceava, care va străbate comuna Tudora și va avea un nod de descărcare la Roșcani, lângă Joldești. Acestea sunt adevăratele soluții de dezvoltare, investițiile în infrastructură, pentru că ele atrag după sine și investitori, care să creeze noi locuri de muncă. Aceasta este calea administrativă pe care trebuie să o urmăm”, a declarat senatorul Lucian Trufin.

Ulterior discuțiilor, echipele tehnice au mers pe teren pentru a stabili cele mai bune variante de traseu.  De asemenea, s-a convenit asupra necesității realizării unui nod de descărcare la Huțani, care să lege prin intermediul DJ 291 drumul de mare viteză de orașul Bucecea, unde se dezvoltă un parc industrial și mai departe de Vama Siret, respectiv de municipiul Dorohoi și Vama Racovăț.

„Contextul geopolitic este favorabil dezvoltării acestui proiect și el este garanția dezvoltării economice a acestei regiuni, a dezvoltării activităților productive, care să aducă plusvaloare zonei Botoșani – Suceava, pentru a putea concura cu celelalte regiuni ale țării. Sunt convinsă că toate aceste proiecte de dezvoltare ale județului pe care le-am conturat vor fi duse mai departe de o echipă profesionistă, cu experiență administrativă”, a conchis Doina Federovici.

Drumul de mare viteză Botoșani – Suceava va fi unul nou, care va pleca din apropierea Aeroportului Salcea, din A7, și va merge prin spatele localităților Dumbrăveni – Huțani – Vlădeni – Baisa, până în zona Mănăstirea Doamnei unde va descărca traficul în viitoarea centură a municipiului Botoșani. Acesta va scurta la 20 de kilometri distanța dintre Salcea (Autostrada A7) și viitoarea centură a municipiului Botoșani.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page