Local

Festivalul de artă „SMS – Seri Magice Săveni”, 27 mai – 02 iunie 2024!

Festivalul de artă „SMS-Seri Magice Săveni”, 27 mai – 02 iunie 2024!
Festivalul de artă „SMS – Seri Magice Săveni” este un eveniment cultural ajuns la cea de-a treia ediție, organizat de Asociația ARLECHIN Botoșani cu finanțare de la Ministerul Culturii, avănd ca parteneri principali Primăria orașului Săveni, Liceul Teoretic „Dr. Mihai Ciucă”, Școala Gimnazială nr.1 Săveni și Centrul Județean de Voluntariat Botoșani. Proiectul aduce în fața publicului producții teatrale de calitate, care au ca principal scop promovarea artei și atragerea copiilor și tinerilor spre forme de exprimare și de educare prin cultură. Anul acesta, timp de șapte zile, în perioada 27 mai – 02 iunie 2024, publicul de toate vârstele va fi invitat la spectacole de teatru, iar copiii și tinerii la concerte, lansări de carte și ateliere de teatru, educație muzicală, dans-clasic și balet, care dincolo de asigurarea unor modele de succes prin lucrul cu artiști cunoscuți îi antrenează pentru lucrul în echipă și învățare.
Scopul proiectului Festivalul de artă „SMS – Seri Magice Săveni” este de a consolida poziția artelor spectacolului în topul preferințelor tinerilor, copiilor și adulților, precum și de a cultiva dragostea, respectul și prețuirea față de valorile culturale locale/naţionale, prin facilitarea întâlnirii membrilor comunității cu artiști de renume și producții teatrale de valoare. Se pun în valoare patrimoniul și resursele culturale naționale, dar și locale, prin intermediul teatrului și al atelierelor interactive.
Proiectul își propune și promovarea manifestărilor de valoare, dar și dezvoltarea prin cultură a comunității locale, prezentarea elementelor specifice zonei și atragerea turiștilor. Se urmărește realizarea unui dialog între artiști, personalități din domeniul cultural artistic și spectatori care provin din zone slab dezvoltat economic, acolo unde educația culturală în rândul copiilor și tinerilor este limitată.
Prin expunerea la proiecte culturale a tinerei generațiii se contribuie major la dezvoltarea acestora, la motivarea și oferirea unei noi perspective, cu impact pe termen lung și mediu, de dezvoltare a societății din care aceștia fac parte. Proiectul de față are capacitatea de adeveni emblematic pentru Orașul Săveni, satele aparținătoare și comunitățile din vecinătate. În realizarea activităților cuprinse în proiect de anul acesta s-au alăturat organizatorilor, atât instituțiile de învățământ, cât și Primăriile din localitățile: Havârna, Mileanca, Coțușca, Manoleasa și Dângeni. Continuarea proiectului început în 2022 reprezintă un pas înainte spre cultivarea și educarea coerentă a publicului. Gusturile și înclinația spre artă și spectacol se formează de la cea mai tânără vârstă și se cimentează prin bunele practici.
Așadar, timp de 7 zile, în perioada 27 mai -02 iunie, a.c., în orașul Săveni și localitățile partenere, se va organiza ateliere creative de teatru, dans, balet, educație muzicală, concursuri, paradă stradală, lansarea cărții „Jocuri populare din județul Botoșani”, concerte și reprezentații ale spectacolelor de teatru:
Spectacolul de teatru pentru tineri al trupei de teatru „Antract” de la Liceul Teoretic „Dr. Mihai Ciucă” Săveni și spectacolele de teatru pentru copii „Iedul cu trei capre”, după Octav Pancu-Iași, scriitor de literatură pentru copii, „Peștișorul de aur”, dupa Aleksandr Sergheevici Puşkin, „Fata moșului și fata babei”, adaptare după Ion Creangă și „Motanul încălțat” adaptare după Charles Perault sunt evenimentele care în data de 27 mai a.c, începând cu ora 09.00, la Centrul Cultural Săveni și la Căminele culturale din localitățile Havârna, Mileanca, Vlăsinești, Manoleasa și Dângeni deschid Festivalul de artă ,,SMS-Seri Magice Săveni”.
Atelierul de teatru-dans „Edu Dance – excelență în coregrafie”, după metoda de pregătire în dansul clasic și contemporan a maestrului coregraf Călin Hanțiu, parte din calendarul de activități a Festivalului de artă „SMS-Seri Magice Săveni”, va fi moderat de către Catinca Hanțiu, studentă la UNATC I.L. Caragiale – București. Atelierul se va desfășura în orașul Săveni, la Centrul cultural, începând cu ora 09.00 și în aceeași zi, de la ora 12.00 la Căminul Cultural din comuna Coțușca, județul Botoșani. În prezentarea tehnicii de realizare a unor producții specifice acestui domeniu, Catinca Hanțiu, moderatoarea atelierului va ține cont ca înainte de asocierea mișcării coregrafice cu teatrul să existe relația dintre dans și muzică, aspect care va determina întregul proces creativ și va evidenția simbolic și figurativ relația dintre text – muzică –dans. Beneficiarii acestei activități sunt 30 copii și elevi cu vârste cuprinse între 6-19 ani, cărora li se vor prezenta tehnici de realizare a unor producții ce au ca specific domeniul teatru-dans. Activitatea urmărește ca, printr-o abordare non-formală, să dezvolte deprinderi și abilități artistice care să-i ajute pe participanți în dezvoltarea personală.
„Lumea poveștilor“ este numele spectacolului pe care copiii participanți la atelierele de teatru-dans „Edu Dance – excelență în coregrafie”, după metoda de pregătire în dansul clasic și contemporan a maestrului coregraf Călin Hanțiu, moderate de Catinca Hanțiu și susținătorii acestora (colegi de clasă, parteneri de joacă, membri ai familiei, vecini, cetățeni și prieteni din localitățile de apartenență) sunt invitați să-l vadă marți, 28 mai, a.c. în cadrul Festivalului de artă „SMS-Seri Magice Săveni”. Spectacolul se va desfășura în orașul Săveni, la Centrul cultural începând cu ora 11.00 și în aceeași zi, de la ora 13.00 la Căminul Cultural din comuna Coțușca, județul Botoșani. Prin intermediul acestui spectacol de teatru-dans pentru copii, pus în scenă de Daniela Vitcu, pe un text de Carmen Aldea Vlad și muzica de Alexandru Neș, iar mișcarea scenică de Alice Safta, copiilor li se oferă exemple de conduită care vor evidenția în mod direct relația dintre text – muzică –dans. „Profesori” le sunt personajele din poveștile: „Ursul păcălit de vulpe”, „Punguța cu doi bani”, „Ileana Cosânzeana” și „Fata babei și fata moșneagului”. Grupurile artistice de la Liceul Tehnologic Coțușca în coordonarea cadrelor didactice și a echipei manageriale reprezentate de director, prof. Cornel Mihai și director adjunct, prof. Cristina Ciobanu se vor alătura evenimentului.
“Teatru Sport”, concept/regie Marius Florea Vizante și prof. univ. dr. Daniela Vitcu, Universitatea ,,Ovidius” din Constanța, Facultatea de Arte – Departamentul de Teatru, Muzică și Artele Spectacolului, director artistic program cultural și coordonator al spectacolului – concurs „Promenadă urbană – Străzi deschise pentru cultură și artă” din cadrul proiectului „SMS – Seri magice Săveni”, evidențiat într-un mod inedit prin parada stradală „Carul lui Thespis”, regia Mihai Mălaimare și a studenților participanți la activități. Evenimentele se desfășoară Miercuri, 29 mai a.c. în intervalul orar 10.00-16.00. Traseul tematic al paradei stradale începe la Amfiteatrul Liceului Teoretic „Dr. Mihai Ciucă” Săveni, urmând a staționa pe platoul din fața Primăriei Orașului Săveni, apoi întreg ansamblul alegoric și artiștii se vor deplasa pe pietonalul central până la Centrul Cultural Săveni. Acestora se vor alătura cadrele didactice și echipele manegeriale ale instituțiilor de învâțământ partenere reprezentate de director, Cristina Chiorescu, dir. adj. Mihaela Drasleucă, director educativ Felicia Napîrcă, director Angelica Maticiuc, dir. Adj. Ana Butnaru.
Atelierul de cunoaștere a jocurilor populare din județul Botoșani și Lansarea cărții „Jocuri populare din județul Botoșani”, autor maestrul-coregraf Mihai Chelărescu, va fi organizat pe parcursul a două zile.
Primul se va desfășura Miercuri, 29 mai a.c.ora 16.00 în Comuna Havârna la Școala Gimnazială „Ioan Cernat”, unde un număr de 40 de copii, elevi și tineri cu vârstele între 6-19 ani, vor beneficia de cele mai eficiente și oportune modalități de valorificare a jocurilor, tradițiilor și datinilor locale și naționale. Ansamblul folcloric „Zorile Havârna”, coordonați de profesor Roberta Carla Mihalciuc, Roboschi Ionel și coregraf Narcis Fediuc, alături de ansamblul folcloric „Stejărelul – Vlăstarele lui Enescu”, coordonați de instructorul coregraf Alin Chiorescu și ansamblul folcloric „Stejărelul” din comuna Coțușca, coordonați de prof. Violeta Dănilă și prof. Gheorghe Simirad., vor prezenta momente specifice din tradițiile și jocurilor populare din județul Botoșani.
Al doilea atelier se va desfășura Joi, 30 mai a.c.ora 16.00 în Comuna Vlăsinești la Căminul Cultural Sârbi, unde un număr de 40 de copii, elevi și tineri cu vârstele între 6-19 ani, vor beneficia de cele mai eficiente și oportune modalități de valorificare a jocurilor, tradițiilor și datinilor locale și naționale. Ansamblul folcloric „Hora” Vlăsinești, coregraf Alexandru Boaru vor prezenta momente specifice jocurilor populare din județul Botoșani.
Atelierele de educație muzicală cu soprana Stephanie Madălina Radu de la Opera Națională București. Primul atelier va va avea loc – joi, 30 mai a.c. ora 11.00 la Școala Gimnazială „Ioan Cernat” Havârna, iar al doilea atelier va va avea loc – vineri, 31 mai a.c. ora 13.00 la Centrul Cultural Săveni.
Soprana Stephanie Madălina Radu este o voce caldă, tot mai apreciată la nivelul întregii țări. Beneficiarii acestei activități sunt 30 de copii, elevi și tineri cu vârste cuprinse între 6-19 ani, aceștia vor avea posibilitatea prin sesiunea de Q&A să afle ce înseamnă o carieră în domeniu, care sunt provocările, pașii necesari, dar și satisfacțiile unei cariere în domeniu. Atelierul va beneficia de un concert susținut de soprană, astfel se va asigura o punte cu o zonă a artelor spectacolelor pentru copiii, adolescenții și tinerii care nu pot ajunge cu ușurință la un asemenea eveniment. În cadrul concertului susținut de soprana Stephanie Madălina Radu în data de 30 mai a.c. ora 19.00 în Parcul central al orașului Săveni vor participa în recitaluri, interpreți și artiști cu recunoaștere națională, așa cum este Emeric Imre, chitarist, muzician, interpret, compozitor român și membru al Cenaclului Flacăra fondat de Adrian Păunescu. Alături de aceștia, Marius Roje, ansamlul „Armonia”, profesori coordonatori Roberta Carla Mihalciuc și Ciprian Ignat, grupul „Star Music” al Asociației Arlechin, profesor Roxana Pricop vor oferi publicului momente artistice inedite.
Teatrul de Revistă „Constantin Tănase” – ”Gâlcevile din Chioggia” (titlul original, „Le baruffe chiozzotte”, în dialect veneţian) este o comedie în trei acte de Carlo Goldoni, supranumit ”Molière al Italiei”, a cărei premieră a avut loc în anul 1762 la Teatro San Luca din Veneţia. Acesta este unul dintre cele mai cunoscute şi jucate spectacole de comedie din toate timpurile și va fi prezentată publicului joi, 30 mai a.c. orele 17.00 la Centrul Cultural Săveni, în cadrul proiectului cultural – Festivalul de artă „Seri Magice Săveni”.
Atelierul de dans clasic – balet cu Maria Lozanova & Dumitru Buzincu, primi balerini de la Opera Națională Iași, parte din calendarul de activități a Festivalului de artă „SMS-Seri Magice Săveni”, se va desfășura vineri, 31 mai a.c. în orașul Săveni la Centrul Cultural – sala studio, începând cu ora 09.00 și în aceeași zi, de la ora 12.00 la Căminul Cultural din comuna Coțușca, județul Botoșani. Întâlnirea cu o balerină consacrată a scenei românești, cu participări la numeroase evenimente, așa cum este Maria Lozanova Buzincu și soțul ei Dumitru Buzincu – primi balerini la Opera Națională Iași – va asigura o punte cu o zonă a artelor spectacolelor pentru copiii, adolescenții și tinerii care nu pot ajunge cu ușurință la un spectacol de balet. Atelierul include de la primii pași pe care o balerină le face, până la mișcări complexe și o reprezentație de balet. Beneficiarii acestei activități sunt 30 de copii, elevi și tineri cu vârste cuprinse între 6-19 ani care îndrăgesc arta dansului și coregrafiei și care doresc să fie înițiați în acest domeniu și să se manifeste într-un cadru competitiv alături de cei cu aceeași pasiune pentru balet.
Spectacol muzical-coregrafic „Arlechin” are loc – vineri, 31 mai a.c. în orașul Săveni la Centrul Cultural începând cu ora 10.00 și cuprinde un concert al sopranei Stephanie Madălina Radu și o reprezentație coregrafică de dans clasic – balet prezentată de Maria Lozanova & Dumitru Buzincu, primi balerini la Opera Națională Iași.
Atelierul de teatru cu actorul Paul Diaconescu se va desfășura vineri, 31 mai a.c. în orașul Săveni la Biblioteca orașului Săveni și la Centrul cultural începând cu ora 14.00. Atelierul vizează dezvoltarea individului pornind de la corp (coordonare, motricitate, control, inteligența spațială, activarea simțurilor, atenție distributivă, descoperirea punctului de concentrare), continuă cu acuitatea mentală (eliminarea gândurilor parazitare, aducerea în prezent, Acum și Aici) și culminează cu dezvoltarea emoțională, împlinesc eficient nevoile emoționale, integrarea plăcută în social a copilului și adolescentului dar sporesc și creativitate și gândirea critică. Beneficiarii acestei activități sunt 30 de copii, elevi și tineri cu vârste cuprinse între 6-19 ani, care prin participarea la acest atelier vor înțelege că educația prin teatru se face exclusiv prin joc, este dinamică, activă și directă –participanții au prilejul să socializeze și să se exprime liber, fără bariere discriminatorii.
Gala Laureaților & Concertul pentru copii și tineri „CINESTAR” se va desfășura sâmbătă, 01 iunie 2024, ora 10.00 la Centrul Cultural Săveni. Invitați în concert interpreții și artiștii de la Academia de arte „Cinestar”, prof. Florentina Fociac și ansamblurile artistice din Săveni „Floarea Soarelui” și „Flori de Mai” , coordonatori Sorin Luță, director Centrul Cultural Săveni, prof. Ionel Iftime și coregrafCârligeanu Laurențiu.
Conferința de închidere a proiectului Festivalul de artă „SMS – Seri Magice Săveni”, 2024 are loc duminică, 02 iunie 2024, ora 10.00 la Centrul Cultural Săveni.
Așadar, în perioada 27 mai -02 iunie 2024 fiți alături de noi la Centrul Cultural Săveni și în localitățile partenere pentru a vă bucura de frumusețea universului teatral românesc.
Informațiile cu privire la desfășurarea fiecărei activități cuprinse în proiect sunt disponibile, atât pe rețelele de socializare din mediul online cât și pe site-ul organizației: www.arlechinromania.ro.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page