80 de elevi s-au întrecut, astăzi, pentru trofeul “Prietenii Pompierilor”. Organizat de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani și Inspectoratul Școlar Județean Botoșani, concursul s-a desfășurat pe terenul de sport al Liceului cu Program Sportiv din municipiul Botoșani și a reunit la start opt echipaje de la unități de învățământ din municipiul Botoșani, Roma, Pomârla și Leorda.
Concursul „Prietenii Pompierilor” este destinat elevilor din învățământul gimnazial și este organizat în scopul dezvoltării capacității de înțelegere și apreciere a pericolelor generate de situațiile de urgență, precum și pentru dezvoltarea unor calități precum iniţiativa, spiritul de echipă, curajul și disciplina. Echipajele, formate din câte nouă membri și o rezervă, au avut de trecut o probă teoretică, cu întrebări din domeniul prevenirii și stingerii incendiilor, o pistă cu obstacole și o ştafetă de 400 m, cu obstacole.
În urma rezultatelor obținute, clasamentul se prezintă astfel:
La categoria fete
Locul I –Școala Gimnazială nr.1 Leorda
Locul II –Liceul cu Program Sportiv Botoșani
Locul III –Liceul Teoretic “Anastasie Bașotă ” Pomârla
La categoria băieți
Locul I – Liceul cu Program Sportiv Botoșani
Locul II –Liceul Teoretic “Anastasie Bașotă ” Pomârla
Locul III –Școala Gimnazială nr.1 Roma.
Competiția s-a încheiat cu o festivitate de premiere. Câștigătorii au primit diplome, medalii și cupe.
Adresăm felicitări tuturor elevilor care au participat și instituțiilor de învățământ din care aceștia au făcut parte: Liceul cu Program Sportiv Botoșani, Liceul Teoretic „Anastasie Bașota” Pomârla, Școala Gimnazială nr. 1 Roma, Școala Gimnazială nr. 7 Botoșani și Școala Gimnazială Nr. 1 Leorda.
Competiția a fost organizată cu sprijinul Consiliului Județean Botoșani, Liceului cu Program Sportiv Botoșani și voluntarilor din cadrul programului național “Salvator din Pasiune “.