Sfântul Cuvios Mihail Mărturisitorul

Sfântul Cuvios Mihail Mărturisitorul a trait in secolul al IX-lea.

Acest sfant Mihail, dupa cum s-a invrednicit a fi de un nume cu ingerul cel mare al puterilor ceresti, tot astfel, si viata lui a fost ingereasca, de vreme ce si-a luat asupra-si curatia cea fecioreasca si celelalte fapte bune. El s-a afierosit lui Dumnezeu din bratele maicii sale, si s-a aratat slujitor ales al Lui, primind din tinerete viata monahiceasca, impreuna cu Sfantul Teofilact al Nicomidiei, in zilele Prea sfintitului patriarh Tarasie. Acesta i-a trimis pe amandoi la o manastire, ce era zidita langa gura Pontului Euxin – Marea Neagra de azi – unde, nevoindu-se, au sporit in faptele cele bune si au cistigat indrazneala catre Dumnezeu prin rugaciunile lor.

Odata, pe vremea secerisului, fiind arsita mare si neavand apa, au slabit de multa sete, pentru aceasta s-a rugat lui Dumnezeu si un vas de arama uscat l-au facut sa izvorasca apa multa spre trebuinta; pentru ca Domnul face voia celor ce se tem de El si asculta rugaciunile lor. Aceasta minune a fost asemenea cu aceea care s-a facut in pustie, cand Dumnezeu a scos apa din piatra poporului Israel cel insetat, si cu alta, cand Samson, murind de sete, a izvorit izvor de apa vie, din osul cel uscat al falcii asinului.

Dupa aceasta, viata cea imbunatatita a acestor cuviosi parinti, stralucind ca o raza de soare, prea sfintitul patriarh Tarasie i-a judecat a fi vrednici de treapta cea inalta a arhieriei. Deci, pe fericitul Teofilact l-a pus mitropolit in Nicomidia; iar pe Sfantul Mihail, sfintindu-l episcop, l-a trimis in Sinad. El pastea bine turma lui Hristos cu cuvantul si cu felul vietii sale. Preasfintitul Tarasie, ducandu-se din viata aceasta, a venit ca patriarh la scaunul Bisericii Constantinopolului, Nichifor. Atunci iarasi s-a ridicat viforul eresului luptarilor contra sfintelor icoane, care acum era blestemat de al saptelea sinod al Sfintilor Parinti.

Aceasta s-a facut fiindca raucredinciosul imparat Leon Armeanul, vatamandu-se de acel eres, a pornit prigoana impotriva Bisericii lui Hristos, numind sfintele icoane idoli; iar pe cei ce se inchinau lor, ii muncea si ii pierdea in multe feluri de chinuri. El a izgonit pe prea sfintitul patriarh Nichifor si pe ceilalti credinciosi arhierei de la scaunele lor; iar in locul acelora a ridicat pe ereticii cei de un gind cu el; si se vedea atunci uriciunea pustiirii sezind la locurile cele mai de cinste.

Atunci Sfantul Mihail s-a aratat ca este vestit marturisitor al dreptei credinte si mustrator al relei credinte a ereticilor. Pentru ca, intarindu-se si inteleptindu-se de darul Sfantului Duh, toata ura potrivnicilor lui Dumnezeu a impilat-o si a astupat gurile ereticilor care batjocoreau inchipuirile cele dumnezeiesti. Imparatul Leon cel cu nume de fiara, nesuferind limba lui cea aspra, care certa cu indrazneala ratacirea ereticilor, a pus inainte pe arhiereul lui Hristos, la cercarea judecatii celei nedrepte. Sfantul Mihail, netamandu-se de ingrozire, nici slabindu-se cu mintea, a strigat cu glas mare: “Cinstesc sfanta icoana a Mintuitorului meu Iisus Hristos si a Preacuratei Fecioare Maicii Lui, cum si ale celorlalti sfinti, si ma inchin lor; iar de porunca ta nu ma ingrijesc si intru nimic o socotesc”. Iar Leon, infruntindu-se, s-a umplut de mania cea de fiara si a osandit pe marturisitorul lui Hristos la izgonire. Deci, Sfantul Mihail a rabdat multe si amare mahniri si necazuri.

El a fost gonit din loc in loc, pana ce a ajuns in largimea cereasca si acolo a cistigat odihna cea vesnica. Astfel, savirsindu-se alergarea cea buna, s-a impodobit cu indoita cununa si s-a adaugat langa arhierei, ca un arhiereu, langa mucenici, ca un mucenic, intru slava lui Hristos Dumnezeul nostru.