InfractionalLocal

Weekend cu șoferi beți pe drumurile din județul Botoșani!

La data de 28 aprilie 2024, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Botoșani au oprit pentru control, pe Bulevardul George Enescu, din municipiul Botoșani, un autoturism condus de un bărbat, de 36 de ani, din aceeșai localitate.

 

Întrucât emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru prelevarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

 

 

La data de 27 aprilie 2024, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au oprit pentru control, pe drumul public, din comuna Havârna, un autoturism condus de un tânăr, de 34 de ani, din aceeași localitate.

 

În urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru prelevarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

 

La datade 28 aprilie 2024, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au oprit pentru control, pe strada C.D. Gherea, din municipiul Dorohoi, un autoturism condus de un bărbat, de 37 de ani, din județul Iași.

 

În urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 1,17 mg/l alcool pur în aerul expirat.Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru prelevarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page