Valeriu Iftime și-a depus candidatura pentru funcția de președinte al CJ Botoșani – FOTO&VIDEO
Omul de afaceri Valeriu Iftime, președintele PNL Botoșani, și-a depus, vineri, dosarul de candidatură pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Botoșani Alături de Iftime a fost și candidatul pentru conducerea Primăriei municipiului Botoșani, Cătălin Flutur, dar și cei de pe lista de consilieri județeni din care fac parte antreprenori, avocați și juriști, profesori și inspectori școlari, ingineri, fermieri.
Liderul PNL este convins că va obține 13 consilieri județeni în urma votului alegătorilor.
„Este o zi importantă pentru mine, o zi importantă și pentru Partidul Național Liberal din Botoșani. Astăzi ne depunem candidatura, eu pentru președinte al Consiliului Județean, și colegii mei pentru funcția de consilieri județeni. Lumea așteaptă schimbarea de la noi și eu cred că instituțiile publice trebuie să fie deschise. Am văzut consilii județene în vestul țării și ceva e altfel. Oamenii au nevoie de a colabora, de a fi ascultați. La noi, din păcate, și o spun ca o observație care mă și doare, Consiliul Județean a fost o instituție închisă, un fel de cetate în care nu intră nimeni, acolo se dezbat subiecte grele, dacă cineva vrea să intre are nevoie de niște chei speciale. Eu cred că instituția publică trebuie să fie deschisă pentru oameni. Asta înseamnă schimbarea la mine”, a spus Valeriu Iftime, președintele Partidului Național Liberal Botoșani.
Lista candidaților PNL la Consiliul Județean:
- Valeriu Iftime – președintele grupului de companii „Elsaco”
- Ionela Aiftincă – avocat
- Constantin Bursuc – director SC Traserbus SRL
- Mihai Viciriuc – inginer care lucrează în mediul privat
- Andrei Nenișcă – antreprenor care deține magazine și restaurante în Darabani
- Alin Corduneanu – administratorul public al orașului Ștefănești
- Bogdan Suruciuc – inspectorul școlar general
- Bogdan Dăscălescu – actual vicepreședinte CJ, cu afaceri în privat
- Luciana Buliga – proprietară de farmacii
- Marian Bidașcă – om de afaceri din grupul „Pita”
- Gabriel Timofte – director „Vatra Domnească”
- Sergiu Zvâncă – consilier vicepreședinte CJ, cu afaceri în privat
- Gelu Graur – jurist în cabinetul unui executor judecătoresc
- Lucian Aroșoaie – medic veterinar cu cabinet propriu
- Cătălin Boboc – inginer RAR
- Ștefan Vlas – președintele TNL
- Ana Maria Loghin – inspector școlar
- Ovidiu Maxim – antreprenor cu fermă și o rețea de magazine
- Andreea Miron Antoneac – managerul unei pensiuni din Stăuceni
- Cristina Panait – fost director în cadrul SC Nova Apaserv SA