Local

Proprietarul unui câine dintr-o rasă periculoasă amendat de jandarmi – FOTO

În urma misiunilor executate de efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani în acest sfârșit de săptămână pentru prevenirea faptelor antisociale, independent sau în cooperare cu polițiștii botoșăneni, au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 12000 de lei, în special pentru fapte de tulburare a ordinii și liniștii publice.
Cea mai mare amendă, în sumă de 3000 de lei, a fost aplicată unui bărbat aflat sub influența băuturilor alcoolice, care sâmbătă seară a lăsat liber și fără botniță un câine din rasa Cane Corso în incinta spațiului de joacă pentru copii de lângă Primăria comunei Coțușca, fără să îi pese de posibilele consecințele ale atacului canin asupra unei persoane.
Rasa de câini Cane Corso face parte din categoria a II-a de câini periculoși, așa cum este definită de Ordonanța de Urgență nr.55/2002 privind regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi.
Proprietarii sau deținătorii temporari ai câinilor din rasele periculoase trebuie să aibă vârsta minimă de 18 ani, capacitate deplină de exercițiu și să nu fi fost condamnați pentru săvârșirea unei infracțiuni contra persoanei.
De asemenea, accesul câinilor periculoși din categoria a II-a (American Staffordshire Terrier, Tosa, Rottweiller, Dog Argentinian, Mastino Napolitano, Fila Brazileiro, Mastiff, Ciobănesc Caucazian, Cane Corso și metișii lor) în localurile publice, în mijloacele de transport în comun, în locurile publice, precum și în părțile comune ale imobilelor este permis numai dacă aceștia poartă botniță și sunt ținuți în lesă de o persoană care îndeplinește condițiile legale, iar nerespectarea acestei prevederi constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1500 de lei la 3000 de lei.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page