Municipiu

LOCAL | Impozitele si taxele majorate partial la Botosani. Portariuc: “Legea ne obligă să aplicăm indexarea de 16,05%”

Primarul Municipiului Botoșani, Ovidiu Portariuc a declarat că după analiza OUG 8/2013, care obligă autoritățile locale să indexeze taxele locale cu 16,05%, au fost identificate soluțiile legale prin care această majorare să se aplice doar asupra impozitului pe teren pentru persoanele fizice și juridice și a impozitului pe clădiri în cazul persoanelor fizice. Toate celelalte taxe locale vor fi menținute la nivelul anului 2012.

“După cum am anunțat anterior, am analizat toate căile legale care ne permit să menținem impozitele locale la același nivel ca în 2012. În urma acestei analize, am reușit să menținem la același nivel toate taxele locale, cu excepția impozitului pe teren și clădiri, unde legea ne obligă să aplicăm indexarea de 16,05%. Creşterea în valoare absolută a impozitului pe clădiri proprietate personală se va situa între 15-20 lei/an, pentru o locuinţă cu suprafaţă medie”, a precizat primarul Portariuc.

Cele mai importante taxe care nu se vor indexa pentru persoanele fizice sunt cele pentru serviciile de salubritate și pentru mijloacele de transport sau pentru locurile de parcare. Vor rămâne însă la același nivel multe alte taxe privind eliberarea de avize și autorizații către persoanele fizice și juridice.

În cazul persoanelor care au achitat deja integral impozitele pe clădiri și terenuri, acestea vor putea achita diferența de 16,05% până cel târziu la 30 septembrie 2013, iar dacă se vor încadra în acest termen, vor beneficia de o reducere cu 10% a sumelor datorate.

Primarul Ovidiu Portariuc a mulțumit colegilor săi din Primărie care în aceste zile au lucrat intens pentru a identifica soluțiile legale prin care a fost posibilă menținerea multor taxe la nivelul anului precedent.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page