Sindicatul IMPACT Botoșani, sindicat care reprezintă interese la peste 250 de asistenți personali care îngrijesc persoane cu dizabilități grave, a organizat un protest în fața Prefecturii Botoșani.
Ei și-au exprimat nemulțumirea cu privire la eliminarea în mod discriminatoriu din grila de salarizare a familiei ocupaționale „sănătate și asistență socială”. La protestul organizat în fața Instituției Prefectului au participat și asistenți ai persoanelor cu handicap din Suceava.
„Am venit din județul Suceava. Sunt asistent personal al unei persoane cu handicap grav, mai grav decât grav. Are 45 de ani, iar în 45 de ani nu a vorbit niciodată. Eu trebuie să privesc acest om în ochi și să înțeleg când are nevoie de ceva, când are nevoie să o pun pe un WC în camera, că nu se poate deplasa, să înțeleg dacă o doare ceva, să înțeleg din privirea ei totul. Aș întreba-o pe doamna ministră, cum a putut să ne înlăture din grila de salarizare? Eu care am lăsat un serviciu și am luat-o pe sora mea la mine să o îngrijesc, am ajuns bătaia primăriilor, pentru că nu există o lege clară care să spună ce drepturi avem, ce salariu, ce gradații, ce sporuri avem și noi. Suntem bătaia de joc a primăriilor. Dacă vor ne dau ceva, dacă nu, nu! Aș întreba-o pe doamna ministră, dacă i-aș aduce-o pe sora mea de 45 de ani să o întrebe ceva și să vadă că se uită în ochii ei și nu a vorbit niciodată, are handicap grav și mintal, și locomotor, este mai grav decât grav, nu poate fi încadrată în alt grad, ce să fac, unde să mă duc? Nu putem trăi cu banii aceștia!”, a declarat un asistent personal.
„Suntem părinții cu inima ruptă, frântă. Noi știm, cei care suntem aici, fie ne-am lăsat copiii la școală, că atât avem unde să-i ducem, poate și la o oră de terapie ici-colo. Foarte mulți dintre dvs nici nu au unde să-și ducă copilul și atunci ei sunt acasă. lângă copiii lor. Întrebarea mea, care mă macină zi de zi, este de ce se întâmplă așa, pentru că la nivel național, european, internațional se militează ca acești copii cu dizabilități să fie în familii, să fie dezinstituționalizați iar pe de altă parte, noi, cei care nu ne-am abandonat copii, care luptăm zi de zi pentru drepturile lor si recuperarea lor, suntem denigrați, umiliți, suntem excluși, nevăzuți, uitați, ni se taie orice aripă. Suntem lăsați în neștire, în neant. Ar trebui să fim ajutați, să fim premiați, să fim felicitați, noi părinții copiilor cu dizabilități, pentru că noi nu am abandonat această luptă. Este lupta noastră și nu vrem să abandonăm”, a declarat un alt asistent personal.
Revendicările protestului sunt:
- Eliminarea unei categorii profesionale defavorizate – asistenți personali – din grila de salarizare privind familia ocupațională sănătate și asistență socială aprobată prin OUG nr. 19/2024 în mod discreționar și discriminatoriu, pentru a nu beneficia de majorare salarială și recunoașterea sporului de vechime!
- Decizia nr. 23/2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a eliminat abuziv dreptul asistenților personali la spor pentru condiții de muncă, chiar dacă aceștia îngrijesc persoane încadrate în grad de handicap grav! O mare discriminare între asistenții personali care nu beneficiază de nici un spor pentru condiții de muncă și salariații din centrele rezidențiale pentru persoane cu dizabilități care beneficiază de spor de condiții de muncă de până la 50%, chiar dacă îngrijesc aceeași categorie de beneficiari iar riscurile sunt aceleași!
- Creșterea prețurilor la combustibil, la utilități și la alimentele de bază afectează în mod direct toate categoriile de salariați iar efectele ei cumulate determină o scădere semnificativă a puterii de cumpărare. În acest context economic, asistenții personali care îngrijesc copii sau adulți cu grad de handicap grav sunt în risc de sărăcie împreună cu persoanele vulnerabile din îngrijire, având un venit sub limita unui trai decent atât pentru ei, persoana vulnerabilă și familia proprie.
Asistenții personali reprezintă categoria profesională care îngrijesc copii sau adulți cu handicap grav din familia, reprezintă cea mai rezonabilă soluție la varianta instituționalizării acestor persoane cu dizabilități pentru că îngrijirea se acordă unu la unu, acordând o atenție maximă tuturor nevoilor persoanei vulnerabile, fiind din punct de vedere legislativ considerat ca serviciu social destinat persoanelor cu handicap aflate la domiciliu. Asistenții personali sunt angajați ai direcțiilor de asistență socială sau a primăriilor, nivelul de salarizare este la nivelul minim garantat în plată, dar și așa nu întotdeauna angajatorul acordă drepturile cuvenite astfel că, duc o luptă continuă pentru obținerea tuturor drepturilor reglementate de lege.
Prin acest protest dorim să tragem atenția guvernanților că, sunt categorii de salariați în risc mare de sărăcie, că aceștia se descurcă din ce în ce mai greu alături de persoanele vulnerabile pe care le îngrijesc, în plus legislația trebuie să acorde drepturi egale tuturor, nu preferențial pe categorii profesionale.