Doliu în sistemul de sănătate botoșănean. Doi medici de renume s-au stins din viață
Este doliu uriaș în Botoșani. Doi medici de renume din județ s-au stins la distanță de câteva ore unul de celălalt. Mariana Pârvu era una dintre cele mai iubite doctorițe. Ea ieșise la pensie, însă continua să muncească de drag, din dragoste pentru pacienții ei.
Tot vineri s-a stins, la doar 56 de ani, și Dan Vasiliu, șeful Secției Cardiologie a Spitalului Municipal Dorohoi. Medicul cardiolog a salvat atât de multe vieți timp de 30 de ani, însă inima lui nu a mai putut fi salvată.
Medicul Mariana Pârvu a lucra ca medic în școală, cei mai mulți ani petrecându-i la cabinetul Colegiului Național ”A.T. Laurian” din municipiul Botoșani, deservind mai multe unități, de la Liceul cu Program Sportiv, Liceul de Artă ”Ștefan Luchian”, Școala nr. 1 la Școala nr. 9 din Tulbureni sau Școala de Cooperație.
Ea își pierduse soțul, pe medicul Costică Pârvu, care a murit în 2015, la vârsta de 59 de ani. Acum ce doi s-au reunit în cer.
Colegii și prietenii, șocați de moartea celor doi medici
După ce Mariana Pârvu și Dan Vasiliu s-au stins, prietenii și colegii s-au declarat șocați și întristați de veștile triste.
”Cu nemărginită tristeţe, întregul personal al Spitalului Municipal Dorohoi deplânge pierderea fulgerătoare, la doar 56 de ani, a domnului doctor Vasiliu Dan, medic specialist şi şeful secţiei Cardiologie a Spitalului Municipal Dorohoi. Este o pierdere imensă pentru spitalul nostru, Dr. Vasiliu aflându-se în slujba pacienţilor de 30 de ani. Întreaga sa activitate şi experienţă ne-a ajutat pe noi toţi să tratăm pacienţi gravi şi întotdeauna uşa domniei sale era deschisă pentru toată lumea. Îi mulţumim domnului doctor pentru sacrificiile făcute şi îi vom fi veşnic recunoscători pentru tot ceea ce a dăruit de-a lungul vieţii sale. Suntem cu gândul şi sufletul alături de soţia sa, Dr. Vasiliu Simona, de fiica sa şi de întreaga familie. Dumnezeu să-l odihnească în pace şi să-l aşeze alături de cei drepţi!”, este mesajul transmis de dr. Valerian Andrieș, managerul Spitalului Municipal Dorohoi.
”Transmitem sincere condoleanțe doamnei doctor Simona, și ea medic specialist în neurologie tot la Spitalul Municipal din Dorohoi, familiei îndoliate și tuturor colegilor și prietenilor care l-au cunoscut și apreciat. Îl vom purta în rugăciunile noastre! Veșnica lui pomenire din neam în neam! Dumnezeu să-l odihnească în pace. Adio, Doctore! Ne-ai pus în dificultate acum când cu trecerea timpului aveam mai mare nevoie de tine!’‘, a spus pr. Teodor Ciurariu, preot la spitalul din Dorohoi și fost coleg cu medicul Dan Vasiliu.