INCENDIU | Magazie cuprinsa de flacari la Rosiori! Pagube de 35.000 lei!
O magazie din gospodăria unui localnic din Roşiori, comuna Răchiţi, a luat foc duminică, 27 ianuarie 2013, cel mai probabil din cauza unui burlan de fum amplasat necorespunzător ori neprotejat termic faţă de materialele combustibile din anexă.
Forţele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani au fost solicitate să intervină pentru stingerea incendiului puţin înainte de ora 16.00.
La faţa locului s-au deplasat două echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Botoşani, cu două autospeciale cu apă şi spumă. La sosirea gărzii de intervenţie, ardeau bunurile din interiorul magaziei, dar şi acoperişul. Pentru stingerea incendiului şi înlăturarea efectelor au intervenit opt servanţi-pompieri, timp de jumătate de oră.
Pagubele se ridică la 35.000 lei, fiind distruse mai multe bunuri depozitate în anexă (lemne de foc, un aparat de sudură, o aerotermă, aparatură electronică pentru discotecă, alimente). S-au salvat şi protejat bunuri materiale în valoare de cca. 251.000 lei.