Calendar

Sfântul Sfinţit Mucenic Vasile, preot al bisericii din Ancira

Sfântul Sfinţit Mucenic Vasile, preot al bisericii din Ancira (Ankara), este pomenit în calendarul creştin ortodox la 22 martie.

Sfântul Vasile a trăit în vremea împăratului Iulian Apostatul (361-363), care era nepot al împăratului Constantin cel Mare (337-377).

Iulian Apostatul a restaurat păgânismul ca religie favorizată a Imperiului Roman şi a redeschis templele păgâne, unde se aduceau jertfe zeilor. Pentru a lovi în Biserică, a dat libertate tuturor ereziilor şi a început demiterea funcţionarilor creştini, a soldaţilor şi a profesorilor botezaţi în Hristos.

În această perioadă, Sfântul Vasile slujea ca preot în Ancira. Pentru faptul că era un apărător al dreptei credinţe a fost închis şi torturat. Aflat în vizită în această cetate, împăratul Iulian a încercat să-l convingă pe preot să renunţe la Hristos, dar nu a reuşit, au urmat astfel alte chinuri fără măsură, în timpul cărora Sfântul Vasile a murit.

Tot în această zi este pomenită şi Sfânta Drosida, menţionată de Sinaxarul Bisericii ca fiică a împăratului roman Traian (98-117).

Sfânta Drosida a fugit din palat imperial şi s-a apropiat de un grup de fecioare creştine care strângeau moaştele sfinţilor omorâţi pentru credinţă. Au fost prinse împreună atunci când s-au dus să strângă trupurile creştinilor morţi, căci acestea erau păzite din ordinul împăratului.

Tovarăşele sale au fost aruncate în vase cu aramă topită iar Sfânta Drosida a fost ţinută sub pază, doar îi va părea rău de ce a făcut.

Din ordinul împăratului s-a ridicat atunci în oraş un cuptor mare în care ardea mult foc, iar deasupra lui a fost scris un mesaj pentru creştini: “Bărbaţi galileeni, care vă închinaţi Celui răstignit, scăpaţi-vă pe voi de mai multe munci, iar pe noi de osteneli şi fiecare din voi, singur să se arunce în cuptorul pregătit cu foc”.

Spre acest cuptor a mers şi Sfânta Drosida dar pe drum s-a gândit că nu este botezată, s-a botezat singură într-un lac în numele Sfintei Treimi, iar după opt zile a trecut la Domnul.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page