Sport Club Bacău a obținut o victorie surprinzătoare sâmbătă după-amiază în fața prim-divizionarei Ceahlăul Piatra Neamț, la capătul unui meci disputat pe durata a două reprize de câte 50 de minute.
Unicul gol al întâlnirii a fost reușit de Sascău, în minutul 65, acesta transformând un penalty acordat după un fault comis asupra lui Costin.
”Nu știu în ce stadiu al pregătirilor e Ceahlăul, poate că ne-au luat de sus, dar eu sunt foarte mulțumit de rezultat și de felul în care s-au prezentat băieții noștri. Au tratat jocul serios, așa cum trebuie s-o facă în fața oricărui adversar, indiferent de eșalon. În ceea ce-i privește pe jucătorii noi, nu mă pot pronunța după un singur meci, sunt unii care m-au mulțumit, alții care m-au nemulțumit, dar la finalul cantonamentului vom trage linie”, a declarat antrenorul Marius Baciu pentru Sport Bacau
Sport Club Bacău a evoluat în următoarea alcătuire: Savu – Blănaru, Adăscăliței, Bamba, Sascău – Husein, Întuneric, Șchiopu, Miron – B. Ungureanu, Costin. Au mai jucat: Satco, Ștefanovici, Medeșan, Speroni, Hurdubei, Dumitriu, Vasiliu și Predoiu.
După meci, echipa băcăuană a revenit în cantonamentul de la Slănic Moldova, aflându-se în plină perioadă de acumulări fizice. Miercuri, Sport Club va susține un nou joc de verificare, în compania unei formații de Liga a IV-a din zonă.