ACCIDENT | Un sofer botosanean a lovit doua masini in trafic, dupa care a fugit pentru ca era baut
La data de 25.01.2013, în jurul orei 20:20, poliţiştii ce executau serviciul de patrulare și control trafic pe strada Octav Onicescu au obsevat faptul că un conducător auto a pierdut controlul volanului și a impactat două autoturisme care circulau regulamentar din sens opus.
După producerea accidentului, conducătorul auto și-a continuat deplasarea, fiind oprit de poliţişti pe strada Ștefan Luchian, ocazie cu care a fost identificat conducătorul auto în persoana lui C. MIHAI, de 25 ani, din municipiul Botoșani.
În urma testarii conducătorului auto, aparatul etilotest a indicat valoarea de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la Spitalul Județean Botosani, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Față de conducătorul auto se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de catre o persoana care are o alcoolemie peste limita legală și părăsirea locului accidentului ca urmare a săvârșirii unei infractiuni.
foto: arhiva