Local

Sancțiuni de 16.000 de lei, în urma unei acțiune a polițiștilor Biroului pentru Protecția Animalelor

La data de 7 februarie 2024, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor, împreună cu reprezentranți ai Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor au desfășurat activități pentru verificarea respectării prevederilor legale privind gestionarea câinilor fără stăpân, precum și a condițiilor de deținere a exemplarelor canine cazate sau adoptate de la nivelul adăposturilor publice de către persoane fizice sau persoane juridice.

Activitățile au fost desfășurate în orașul Săveni și  comunele Hănești, Vlăsinești și Dângeni, la persoane fizice și juridice, despre care existau date că dețin exemplare canine și  nu respectă legislația incidentă privind protecția animalelor și cea privind regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi.

În urma nergulilor constatate au fost aplicate 10 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 16.000 de lei, pentru nerespectarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, a prevederilor legale privind obligația de a steriliza și microcipa exemplarele canine și pentru  nerespectarea legislației privind regimul câinilor periculoși.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page