A pus câinele într-un sac și l-a abandonat. Botoșăneanul amendat cu 3.000 de lei
Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția animalelor au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat, din Darabani a abandonat un câine, în zona unei parcări din orașul Darabani. Acesta a adus animalul, de talie mică, într-un sac, apoi l-a lăsat în locul respectiv.
În urma verificărilor efectuate a fost stabilită identitatea bărbatului, iar față de acesta a fost dispusă măsura sancționării contravenționale, cu amendă în cuantum de 3.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor legale privind protecția animalelor.
Reamintim faptul că stăpânii animalelor au obligația de a steriliza și microcipa câinii din rasa comună și metișii, precum și obligația de a le asigura acestora un adăpost corespunzător, hrană și apă suficente, îngrijire, atenție și asistență medicală.
Nerespectarea acestor obligații constituie contravenții și se pedepsesc cu amendă de la 3.000 la 12.000 de lei.