Local

Slujire arhierească la 109 ani de la nașterea Patriarhului Teoctist, la Stăuceni

În prima zi de miercuri din luna februarie, la Stăuceni, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, va oficia Sfânta Liturghie cu prilejul împlinirii a 109 ani de la nașterea vrednicului de pomenire Patriarh Teoctist Arăpașu.

Slujba va fi săvârșită la Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din Victoria-Stăuceni, Protopopiatul Botoșani.

După săvârșirea Sfintei Liturghii, la Casa Memorială „Teoctist Patriarhul” din Tocileni va fi oficiată Slujba Parastasului pentru Preafericitul Teoctist.

Se împlinesc 109 ani de la nașterea Patriarhului Teoctist

Patriarhul Teoctist, pe numele de mirean Teodor Arăpașu, s-a născut în data de 7 februarie 1915 în satul Tocileni, județul Botoșani. A fost cel de-al zecelea copil al familiei Dumitru și Marghioala Arăpașu. A intrat în mănăstire, fiind numit frate la Mănăstirea Vorona în anul 1928, apoi la Mănăstirea Neamț în anul 1931. A absolvit Seminarul Monahal de la Mănăstirea Cernica în anul 1940. A fost tuns în monahism la Bistrița, județul Neamț, sub numele Teoctist în data de 6 august 1935 și hirotonit ierodiacon în data de 4 ianuarie 1937. În anul 1940 s-a înscris la Facultatea de Teologie din București, absolvind studiile de licență în 1945. În paralel, a îndeplinit diferite funcții administrative în cadrul Arhiepiscopiei Bucureștilor.

La data de 1 martie 1945 a fost transferat la Centrul Eparhial din Iași, fiind hirotonit ieromonah în data de 25 martie 1945 și arhimandrit, în 1946. Între anii 1945-1947 a fost preot slujitor, apoi mare Eclesiarh la Catedrala Mitropolitană din Iași și Exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iașilor (1946-1948). În această perioadă a urmat cursurile Facultății de Litere și Filozofie din Iași. În data de 28 februarie 1950, a fost ales în funcția de episcop-vicar patriarhal cu titlul Botoșăneanul, iar la data de 5 martie 1950 a fost instalat în această demnitate. În timpul cât a fost episcop vicar patriarhal, părintele Teoctist a fost și secretar al Sfântului Sinod, rector al Institutului Teologic Universitar din București (1950-1954) și a condus diferite sectoare din cadrul Administrației Patriarhale.

În data de 16 septembrie 1962 a fost instalat ca Episcop la Arad (ales la data de 28 iulie), unde a păstorit 10 ani (între decembrie 1969 – decembrie 1970, locțiitor de Episcop la Oradea). La 25 februarie 1973 a fost înscăunat în funcția de Arhiepiscop al Craiovei și Mitropolit al Olteniei (28 ianuarie). Este întronizat în demnitatea de Arhiepiscop al Iașilor și Mitropolit al Moldovei și Sucevei pe 9 octombrie 1977 (ales la 25 septembrie). Începând cu luna iulie a anului 1980 și până în ianuarie 1982 a îndeplinit și funcția de locțiitor de Mitropolit al Ardealului. După moartea Patriarhului Iustin (31 iulie 1986) a devenit locțiitor de Patriarh, iar în data de 9 noiembrie 1986 a fost ales, apoi întronizat ca Arhiepiscop al Bucureștilor, Mitropolit al Ungrovlahiei și Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.

În perioada 7-9 mai 1999, Patriarhul Teoctist a primit la București vizita Sanctității Sale Papa Ioan Paul al II-lea. După 21 ani de păstorire ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Părintele Teoctist a trecut la cele veșnice în data de 30 iulie 2007.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page