Localsocial

Botoșăneni angajați de primărie ca asistenți personali ai persoanelor cu handicap

Peste 270 de botoșăneni sunt angajați ca asistenți personali ai persoanelor cu handicap grav. Angajarea acestora este o dovadă a faptului că, pentru municipalitatea botoșăneană, asigurarea drepturilor și condițiilor normale de trai pentru persoanele cu handicap este prioritară.

Datele centralizate de Direcția de Asistență Socială Botoșani arată că, la finele anului trecut, erau angajați 279 de asistenți personali ai persoanelor cu handicap grav, asistenți cu contract individual de muncă pe perioadă determinată și nedeterminată. Dintre cei 279 de asistenți personali, 133 au în grijă copii cu handicap și 146 adulți. În rândul asistenților personali, gradul de rudenie reprezintă o pondere importantă (circa 95%), lucru ce evidențiază caracterul familial al serviciilor prestate.

Tot la finele anului trecut erau în plată 916 de indemnizații ce se cuvin persoanelor cu handicap grav sau reprezentanților legali ai acestora.

Potrivit articolului 42, alineat (4) din Legea privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, persoana încadrată în grad de handicap “grav cu asistent personal”, beneficiază de asistent personal și poate opta între acesta sau primirea unei indemnizații lunare, preferința fiind exprimată în scris la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Botoșani.

Pe parcursul anului trecut, din motive obiective, au fost încetate 28 de contracte de muncă ale asistenților personali, respectiv 258 de indemnizații, motivat de: decesul persoanei cu handicap grav cu asistent personal; modificarea încadrării persoanelor asistate, de către Comisia pentru Protecția Copilului sau Comisia de Încadrare a Adultului în grad de Handicap într-un alt grad de handicap; schimbarea domiciliului bolnavilor în alte localități.

 

Vizite la domiciliul bolnavilor cu handicap grav

 

Specialiștii DAS au făcut anul trecut 320 de vizite la domiciliul bolnavilor cu handicap grav care primesc servicii sociale prin asistentul social, fiind întocmite 217 de rapoarte de vizită și 103 anchete sociale.

Colegii de la Direcția de Asistență Socială fac periodic vizite de monitorizare a activității asistenților personali, vizite ce au drept scop asigurarea respectării drepturilor persoanelor cu dizabilități pe care asistenții personali le au în îngrijire. Totodată, aceste vizite reprezintă oportunități pentru informarea și consilierea persoanelor cu nevoi speciale și aparținătorilor lor”, a declarat viceprimarul Liviu Toma. Potrivit edilului, cu prilejul verificărilor, nu s-au constatat abateri de la normele de disciplină a muncii a asistenților personali, nici încălcări ale atribuțiilor prevăzute în contractele individuale de muncă. Nu s-au înregistrat nici reclamații din partea persoanelor cu handicap cu referire la modul în care sunt îngrijite de către asistenții personali.

În perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2023, au fost consiliate 681 de persoane cu privire la drepturile cuvenite persoanei cu handicap grav cu asistent personal sau obligațiile acestora, stabilite prin Legea 448 din 2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page