CrimeInternational

Tânăr din Botoșani, arestat pentru uciderea celor două prietene românce, în Italia. Maria a fost incendiată, iar Delia înjunghiată până la moarte

Un român de 24 de ani este principalul suspect în cazul crimei care a îngrozit Italia: vă amintesc, două românce au fost găsite moarte în casele lor, aflate în acelaşi cartier dintr-un oraş sicilian. Procurorii din Italia au reuşit să pună imaginile cap la cap şi, pe baza declaraţiilor obţinute de la vecini, au refăcut filmul unei nopţi de groază – o petrecere care s-a terminat într-o baie de sânge, după multe pahare de alcool.

Eduard Omar Nedelcov are 24 de ani şi este din Botoşani. A fost ridicat de carbinieri care îl acuză de uciderea celor două românce: Maria Rus, în vârstă de 56 de ani şi Delia Zărnescu, de 58 de ani. Individul stătea de câţiva ani în Italia, cu familia, în acelaşi cartier cu victimele sale, în centrul oraşului Naro din Sicilia. Ba chiar soţul uneia dintre ele l-ar fi ajutat să-şi găsească de muncă pe insulă.

Soțul Mariei Rus: E din Moldova, am lucrat cu el în campanie, se droga, bea, era agresiv. A mai făcut şi scandaluri, era reţinut de carabinieri.

Maria Rus era stabilită în Italia de mai multi ani şi lucra în agricultură, la cules de struguri şi măsline. Era în divorţ, iar soţul se întorsese în ţară. Chiar şi aşa bărbatul este devastat şi nu şi poate stăpâni lacrimile.

Eduard Omar Nedelcov era acasă la una dintre victime, înainte de dubla crimă

Soțul Mariei Rus: Prima zice că a omorât o şi a pus o într un fotoliu, avem un fotoliu de piele lângă uşă şi acolo i a dat foc. Și după aia a fugit după românca cealaltă şi a omorât o în casă. el a dat telefon la carabinieri şi la pompieri.

Individul ar fi chiar cel care a sunat la 112. Medicii nu au mai putu face nimic pentru victime, una avea corpul ars, iar cealaltă fusese ucisă cu o armă albă.

Presa din Italia scrie că pe baza declaraţiilor, procurorii au reuşit să refacă filmul serii. Principalul suspect împreună cu un alt român de 50 de ani ar fi fost la o petrecere la Delia Zărnescu. Acolo după multe pahare de băutură s-ar fi ajuns la avansuri sexuale. femeia i ar fi dat afară din casă pe cei doi indivizi. De acolo, criminalul s-a fi dus direct la Maria Rus despre care ştia că e singură acasă.

Delia Zărnescu era văduvă după ce soţul, un contabil italian, a murit în urmă cu doi ani. Locuințele victimelor se află la nici două sute de metri una de cealaltă.

Procurorii italieni au ridicat imagini de pe camerele de supraveghere şi au audiat mai multe persoane, inclusiv vecinii. In schimb, principalul suspect, romanul Eduard Nedelcov, nu a declarat nimic anchetatorilor până acum. Este oricum după gratii, iar luni va fi dus în faţa judecătorilor.

Potrivit unor surse, Eduard Nedelcov, mai este cercetat într-un dosar în Italia pentru furt şi pentru incendiere, după ce ar fi dat foc la o seră la care lucra. Autopsiile victimelor vor stabili dacă două femei au fost agreste sexual şi cum s a ajuns la o dublă crimă.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page