Uneori propria viață stă în mâinile celor din jur … sau într-o picătură de sânge pe care aceștia o pot dona pentru tine. Oameni pe care nu îi cunoști, dar care vor să ajute fără să aștepte nimic în schimb.
Astăzi, pompierii botoșăneni s-au mobilizat din nou. De data aceasta pentru Constantin, un tânăr de 17 ani, care are nevoie de sânge.
Apelul a avut un ecou imediat, iar pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi au mers să doneze sânge, atât pentru el, cât și pentru alți oameni care au nevoie de transfuzii.
Au fost întâmpinați, ca de fiecare dată, de personal medical foarte bine pregătit și dedicat acestei profesii, care le-au oferit toate informațiile necesare înainte de donare.
Acțiunile vor continua până la sfârșitul anului, având în vedere faptul că sunt angajați ISU care donează sânge de mai multe ori pe an și trebuie să respecte intervalul minim între donări.
Prin gestul lor umanitar, pompierii doresc ca oamenii să conștientizeze faptul că o picătură de sânge poate să salveze viața unui om, iar aceasta nu este doar o expresie, ci o realitate pe care foarte multe persoane o trăiesc, la un moment dat în viață.
La Centrul de Transfuzii Sanguine Botoșani se poate dona de luni până vineri, între orele 07:30 – 13:30.