FCU Craiova obține o victorie importantă cu FC Botoșani
FCU Craiova obține o victorie importantă cu FC Botoșani, scor 2-0, și rămâne în plasa echipelor care luptă pentru salvarea de la retrogradare. Moldovenii ratează șansa de a evada de pe ultimul loc.
FCU Craiova – FC Botoșani 2-0. Victorie importantă pentru olteni
După ce a adus victoria pentru olteni în minutul 90+2 în meciul cu Sepsi, 2-1, fundașul Leo Lacroix a punctat din nou pentru echipa antrenată de Giovanni Constantino. Elvețianul a deschis scorul în minutul 20 cu un șut din interiorul careului de 6 metri, după pasa decisivă oferită de golgheterul Superligii, Aurelian Chițu.
FC Botoșani a alergat după egalare, dar Eduard Florescu n-a reușit să-l învingă pe Gurău cu un șut de la distanță (27). În partea secundă, oltenii au cedat posesia, iar ocaziile de gol ale botoșănenilor au început să se înmulțească, fără succes însă. Kablan N’ Goma a trimis un șut puternic din afara careului, dar mingea a trecut de puțin pe lângă poarta gazdelor (49).
În minutul 60, Gurău a ieșit să intercepteze mingea în urma unui corner, dar l-a tamponat pe Mutombo, care s-a prăbușit pe teren. Echipa medicală a intervenit rapid și i-a oferit primele îngrijiri fundașului lui FC Botoșani, care și-a revenit rapid.
În minutul 67, Aurelian Chițu reușea să-l învingă pe Ducan, dar golul acestuia a fost anulat de VAR pe motiv de ofsaid. Bauza a închis meciul în minutul 76, după ce a finalizat cu gol un contraatac rapid al oltenilor.