Acţiunea Blocada a poliţiştilor botoșăneni. Amenzi de 80.000 de lei – FOTO
La data de 9 decembrie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, Secțiilor de Poliție Rurală nr.1 Botoșani și nr. 3 Hlipiceni, cu sprijinul subunităților și al jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Bacău și Inspectoratului Județean de Jandarmi Botoșani au desfășurat activități în cadrul acțiunii Blocada, atât în municipiul Botoșani, cât și în comunele arondate.
La activități au participat peste 100 de forțe de ordine, obiectivele principale fiind prevenirea faptelor cu violență, a infracțiunilor contra patrimoniului și a consumului de droguri.
Astfel, în cadrul activităților polițiștii au descins în 12 baruri/cluburi/discoteci, prilej cu care au fost efectuate 146 de controale corporale, fără a fi identificate bunuri interzise sau obiecte periculoase.
De asemenea, au fost verificate peste 300 de autovehicule, fiind efectuate 94 de testări cu aparatul etilotest și 14 cu aparatul DrugTest, prilej cu care au fost identificate 3 persoane sub influența alcoolului și o persoană sub influența substanțelor psihoactive.
În același context, au fost aplicate 149 de sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 80.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor legale privind regimul rutier, normele de conviețuire socială, paza bunurilor și a obiectivelor, obligația de a utiliza casele de marcat electronice.