ECONOMIC

A intrat în vigoare sistemul de garanţie-returnare a ambalajelor. Ce trebuie să ştie botoșănenii

Sistemul de Garanție-Returnare a devenit operativ de joi. Pentru fiecare ambalaj, românii vor plăti o garanție de 50 de bani, pe care o vor recupera imediat ce vor înapoia ambalajul gol, la orice magazin din România.

Joi a avut loc evenimentul de lansare a Sistemului de Garanţie-Returnare. Prezent la eveniment, președintele Senatului Nicolae Ciucă a explicat că în fiecare an, în România avem aproximativ 116 kg de ambalaje pe cap de locuitor, din care se reciclează mai puţin de jumătate iar în Dunăre pe zi ajung aproximativ 4,2 tone de ambalaje.

”Este important să spunem că în fiecare an, în România, conform datelor statistice, avem aproximativ 116 kg de ambalaje, de deşeuri, pe cap de locuitor, din care se reciclează mai puţin de jumătate. De asemenea, tot din date ştim că în Dunăre pe zi ajung aproximativ 4,2 tone de ambalaje, ceea ce înseamnă într-un an de zile mai mult de 1500 de tone, ceea ce este foarte mult. Şi, de asemenea, cu toţii am văzut, pe unde ne duc paşii, imaginaţia aceasta absolut dezagreabilă cu foarte multe sticle, peturi şi alte deşeuri care pot fi reciclabile”, a spus preşedintele PNL.

Nicolae Ciucă a arătat că există şi o normă europeană, care prevede ca până în 2025, 77 % din pet-uri să fie colectate şi reciclate iar până în 2027, 90 %, astfel că proiectul îşi propune o abordare prietenoasă cu mediul şi colectarea a cât mai multor deşeuri.

”Din discuţiile pe care le-am avut cu specialişti în domeniu, de la Ministerul Mediului, acest proiect este destinat să acopere colectarea şi reciclarea a aproximativ 7 miliarde de pet-uri pe an, ceea ce este foarte foarte important atât pentru mediu cât şi pentru economie. Ştiu că prin acest demers, dincolo de menirea aceasta de a face şi a conştientiza ca fiecare dintre noi să avem o abordare cât se poate de prietenoasă cu mediul şi prin demersurile noastre, ale fiecăruia dintre noi, să putem să contribuim la acest proiect şi să putem să ne bucurăm de o Românie mai curată, asigurăm şi un proiect important în ceea ce priveşte parteneriatul public-privat”, a mai spus Ciucă.

Ce trebuie să știe românii despre sistemul de Garanţie-Returnare al ambalajelor

Cumpărătorii vor plăti cu 50 de bani mai mult decât acum pentru fiecare sticlă de băutură. Ulterior, după golirea ambalajului, îl vor duce într-unul dintre punctele de returnare ale comercianţilor pentru a primi suma înapoi. Nu va fi necesară prezentarea unei chitanțe, iar banii vor putea fi recuperați fie în numerar, fie sub forma unor vouchere de cumpărături.

Nu intră în program sticlele de lapte, iaurt sau ulei şi nici „bag în box-urile”.

Supermarketurile au implementat deja de doi ani propriile automate de reciclare, acestea fiind dotate cu scannere pentru noile etichete.

Cu acest logo vor fi marcate toate sticlele de apă, băuturi răcoritoare, bere, vin sau băuturi spirtoase. Le vom găsi la raft, cel mai probabil, abia din ianuarie. Primele ambajale care vor apărea pe piaţă cu noul logo vor fi cele de tip PET pentru că procesul de producţie este unul mai rapid.

De asemenea, în sate, acolo unde nu există astfel de sisteme instalate, oamenii vor putea preda recipientele direct vânzătorului.

Ministrul Mediului, Mircea Fechet se declară convins că Sistemul Garanție-Returnare va transforma România „din ţara depozitării în ţara reciclării”. În plus, oficialul consideră că sistemul e cel mai modern deoarece autorităţile române au preluat toate exemplele de bună practică din legislaţia celor 13 state membre care au deja un astfel de program.

„Am învăţat din toate greşelile, din toate lucrurile care au funcţionat mai puţin, ţinând cont, totodată, de particularităţile statului român, de faptul că în România încă există un volum mare de băuturi care se comercializează în mediul rural, de faptul că din punct de vedere geografic, România prezintă anumite particularităţi.

Însă din discuţiile pe care le-am avut cu producătorii, din discuţiile pe care le-am avut cu comercianţii, cu marile lanţuri de magazine şi cu mici comercianţi pe care i-am vizitat personal, m-am asigurat că lucrurile funcţionează, m-am asigurat că toată lumea ştie ce are de făcut, la fel cum sunt convins că românii aşteaptă cu nerăbdare acest program, pentru că el va transforma România din ţara depozitării în ţara reciclării”, a precizat Mircea Fechet, conform Observator.

Cu ajutorul acestui sistem, 7 miliarde de ambalaje de băuturi ar trebui să fie reciclate anual. În ţara noastră se reutilizează doar 30% din plasticul folosit în industria alimentară.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page