Local

Botoșani, cu litere gigantice în Centrul Istoric

Municipiul Botoșani împlinește astăzi 584 de ani de la prima atestare documentară.

O siglă cu numele orașului Botoșani, cu litere gigantice, a apărut, astăzi, în Centrul Istoric al municipiului.

Literele au o înălțime de doi metri. Sigla are o structură metalică, dar cu fundație din beton și este iluminată.

Prima menţiune a Botoşanilor se face în Letopiseţul anonim al Moldovei, la puţin timp după ce împlinirea ca târg a aşezării se va fi realizat. Evenimentul a avut loc în timpul domniei comune a doi dintre fiii şi urmaşii la tron ai lui Alexandru cel Bun, Iliaş şi Ştefan, el fiind redat lapidar de către cronicar: „în anul 6947 (1439, n.ns.) noiembrie 28, au venit tătarii şi au prădat până la Botoşani”.
În termeni aproximativ identici relatează evenimentul Grigore Ureche: „Scrie letopiseţul nostru că în anii 6947 noiembrie 28, întrat-au în ţară oaste tătărască, de au prădatu şi au arsu până la Botăşani şi au ars şi târgul Botăşanii” şi mai târziu, Nicolae Costin: „Iară în anul de la zidirea lumii 6947 au prădat tătarii Ţara de Sus până la Botăşeni, ars-au şi târgul Botăşenii”.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page