InfractionalLocal

Acțiune a polițiștilor rutieri pentru depistarea conducătorilor auto care efectuează transport public neautorizat

La data de 4 noiembrie 2023, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, au organizat o acțiune pentru identificarea și dispunerea de măsuri legale față de conducătorii auto care efectuează transport public neautorizat.

În cadrul activităților desfășurate au fost controlate 38 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 8 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 8.000 de lei, dintre acestea, 3 sancțiuni fiind aplicate pentru transport public neautorizat.

 

La data de 4 noiembrie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul Rutier

au oprit pentru control, pe strada Sucevei, din municipiul Botoșani, un autoturism condus de un bărbat, de 69 de ani, din comuna Corni.

 

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta transporta persoane,  în regim taxi, fără a fi autorizat în acest sens.

 

Bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 5.000 de lei, totodată fiind dispusă suspendarea dreptului de utilizare a autovehiculului.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page