Educatie

Lista magazinelor unde pot fi folosite cardurile cu prima didactică de 1.500 lei

Lista cu magazinele unde pot fi folosite cardurile cu prima didactica va fi publicata abia dupa ce toți beneficiarii vor avea banii virati în conturi. Precizarea apare intr-o informare transmisă de presedintele Federatiei Sindicatelor din Educatie „Spiru Haret”, Marius Nistor, membrilor de sindicat din tara.

După ce săptămâna trecută au trimis prin poștă cardurile pe care vor fi încărcate primele didactice, oficialii au început să vireze banii pe carduri.

Ce pot cumpara profesorii cu prima didactică

Conform Ordonantei de urgenta nr. 58/2023, prima de cariera didactica are o valoare nominala de 1.500 lei net care se deconteaza din fonduri externe nerambursabile pentru urmatoarele categorii principale de cheltuieli, doar pe teritoriul Romaniei:

a) cheltuieli privind cursurile de pregatire profesionala, precum si alte categorii de cheltuieli asimilate acestora;
b) cheltuieli pentru echipamente IT;
c) cheltuieli privind carti de specialitate, precum si alte categorii de cheltuieli asimilate acestora;
d) un procent de pana la 30% din valoarea nominala a primei de cariera didactica pentru acoperirea de nevoi didactice individuale specifice ale cadrelor didactice.

Prin urmare, suma de 1.500 de lei care va fi incarcata pe cardurile cu prima de cariera didactica trebuie folosita astfel:

– 70% pentru cheltuieli pentru cursurile de pregatire profesionala, echipamente IT, carti de specialitate, precum si alte categorii de cheltuieli asimilate acestora.

– 30% pentru „achizitionarea oricaror produse/servicii care deriva din desfasurarea activitatilor didactice pentru acoperirea nevoilor specifice ale profesorilor.

Prima didactică de 1.500 lei, cheltuită doar în anumite magazine

Sindicatele s-au intalnit, marti, la sediul Ministerului Investitiilor si Proiectelor Europene cu ministrul Adrian Caciu si cu secretarul de stat din cadrul Ministerului Educatiei, Sorin Ion, pentru o discutie vizavi de conditiile de acordare a primelor pentru cariera didactica, respectiv a primelor pentru cariera profesionala.

„In urma intalnirii, au reiesit urmatoarele:
🔹️Ministerul Educatiei va elabora un ghid privind cheltuirea banilor si decontarea lor;
🔹️Persoanele omise in prima etapa vor primi cardurile imediat ce Ministerul Educatiei va trimite la Ministerul Investitiilor si Proiectelor Europene documentul cu acestea;
🔹️Cardurile vor fi incarcate doar dupa ce vor ajunge in posesia angajatilor. (Este important ca unitatile de invatamant sa distribuie cat mai rapid aceste carduri, iar angajatii sa semneze pentru primirea lor);
🔹️Lista cu firmele de la care se pot face achizitii va fi publica imediat ce cardurile vor fi incarcate”, se arata intr-o informare transmisă de presedintele Federatiei Sindicatelor din Educatie „Spiru Haret”, Marius Nistor, membrilor de sindicat din tara.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page