„Simfonia culorilor” – expoziție personală a artistului George Burlacu
Muzeul Județean Botoșani, Secția Artă Plastică – Etnografie, prezintă în perioada 8 octombrie – 8 decembrie 2023 expoziția personală „Simfonia culorilor”, cuprinzând creațiile artistului plastic George Burlacu. Expoziția etalează lucrări în ulei pe pânză, executate în cuțit și penson, orizontul tematic al operelor încorporând natura moartă, peisajul, portretul și tablourile în miniatură.
Discursul pictural izvorăște dintr-o emoție sinceră și indică puterea de sugestie în inima pictorului, pânzele sale materializându-se în pagini de intimitate emoțională care rămân gravate în suflet.
Artistul George Burlacu, născut la Dorohoi, este absolvent al Facultății de Construcții din Iași, precum și absolvent al Școlii Populare de Artă Botoșani, în clasa profesorului Victor Hreniuc.
Vernisajul expoziției va avea loc la Muzeul „Ștefan Luchian” din Ștefănești, duminică, 8 octombrie, de la orele 11.00.