Operațiunea „Fabrica de vise” la Botoșani. Descinderi în magazinele care vând jeleuri și prăjituri cu droguri – VIDEO
La data de 19 septembrie a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Iași, efectuează 121 de percheziții domiciliare, în județele Iași, Alba, Hunedoara, Sibiu, Neamț, Bacău, Brașov, Constanța, Cluj, Maramureș, Dolj, Brăila, Galați, Vrancea, Argeș, Buzău, Botoșani, Suceava, Timiș, Arad, Mureș, Harghita, Vaslui și în municipiul București, într-o cauză vizând săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și efectuarea de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile legii.
Astfel, începând cu finele anului 2022, mai multe persoane, care ar fi fost angajate sau ar fi controlat două societăți comerciale, din județul Iași, ar fi constituit un grup infracţional organizat, având ca scop importul, exportul, producerea, fabricarea şi alte operaţiuni cu substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive.
Acestea ar fi produs și comercializat dispozitive electronice de vapat şi produse de tip „edibles” (jeleuri, prăjituri, drajeuri) cunoscând că au în compoziție substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive, descoperindu-se, în cursul investigațiilor, substanțele HHC, HHC-P, HHC-O, H4CBD, THC-P și, în unele cazuri, inclusiv THC.
În perioada octombrie 2022 – septembrie 2023, membrii grupului infracțional ar fi produs, în vederea comercializării, peste 100.000 de dispozitive de tip „VAPE”, care ar fi conținut substanțe care produc efecte psihoactive (HHC, HHC-P, HHC-O, H4CBD, THC-P) de natură a pune în pericol viața persoanelor care le consumă.
Investigațiile efectuate au relevat o creştere exponenţială în rândul tinerilor (preponderent în zona şcolilor şi liceelor) a consumului de produse de tip „Vape”, care au în compoziţie derivaţi din plante de canabis şi, prin urmare, un efect psihoactiv.
O parte dintre aceste produse au în componenţă un produs chimic, derivat al THC-ului (obţinut în mod sintetic), cu denumirea generică HHC (hexahydrocannabinol), substanță ce are capacitatea de a produce efecte psihoactive (stări de euforie, halucinaţii şi chiar probleme medicale temporare), asemănătoare consumului de canabis şi comparabile celor induse de consumul noilor substanţe psihoactive.
Din cercetările efectuate a mai reieșit că dispozitivele de tip „vape” care au în componenţă HHC ar fi comercializate preponderent pe piaţa online (site-uri de specialitate şi site-uri notorii care au ca obiect de activitate comerţul general cu diferite produse), dar şi în cadrul unor magazine situate în centre comerciale.
Cu privire la potenţialul psihoactiv al substanţei HHC, EU Early Warning System (EWS) a emis primele avertizări în luna octombrie 2022, substanţa în sine fiind în prezent intens monitorizată de către European Monitoring Center for Drugs and Drug Addiction (EMCDDA).
Având în vedere acest aspect, comercializarea produselor ce conţin HHC, HHC-P, HHC-O, H4CBD, THC-P intră sub incidenţa Legii nr. 194 din 2011, republicată, privind combaterea operațiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare.
În urma investigațiilor, au fost identificate 28 de societăți care ar fi comercializat astfel de produse, la nivel național, profitând de faptul că dispozitivele de tip „vape” se pot comercializa la liber, iar jeleurile pot fi vândute oricărei persoane.
De asemenea, s-a stabilit faptul că minorii ar fi avut acces la aceste substanțe care le pun în pericol viața, iar persoanele care le-ar fi vândut astfel de produse, deși ar fi cunoscut efectele pe care le au substanțele din compoziția lor, le-ar fi comercializează fără nicio restricție, inclusiv minorilor.
42 de persoane urmează să fie aduse pentru audieri la sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Iași.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale și Unitatea Centrală de Analiză a Informațiilor din Poliția Română, precum și de Biroul Tehnic și de Criminalistică din cadrul D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală.
Acțiunea se desfășoară cu sprijinul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, brigăzilor de combatere a criminalității organizate din București, Ploiești, Pitești, Timișoara, Cluj, Suceava, Bacău, Galați, Craiova, serviciilor de combatere a criminalității organizate din Arad, Sibiu, Hunedoara, Botoșani, Harghita, Satu Mare, Baia Mare, Brăila, Vrancea, Neamț, Buzău, Inspectoratului de Poliție Județean Iași și al Jandarmeriei Române.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.