Dosar penal pentru fals material în înscrisuri oficiale
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Rădăuţi Prut au descoperit asupra unui bărbat, cetățean R. Moldova, o carte de identitate, cu însemnele autorităţilor române, care era falsă.
În data de 08 septembrie a.c., în jurul orei 21.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuţi Prut – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru a intra în ţară, pasager înr-un microbuz, un bărbat, cetăţean R. Moldova, în vârstă de 27 de ani.
Asupra bărbatului a fost descoperită o carte de identitate, cu fotografia și datele altei persoane, similară celor eliberate de autoritățile române.
Deoarece colegii noștri au avut suspiciuni asupra autenticității documentului, acesta a fost verificat suplimentar, ocazie cu care polițiștii de frontieră au stabilit faptul că acesta nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals.
Cu privire la cele constatate, persoana în cauză a declarat că a preluat documentul de la un vecin urmând a fi predat unei persoane în Franţa.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.