Laurienii și proiectele lor europene! – FOTO
Renumit pentru numărul mare de proiecte școlare din fonduri europene aprobate și derulate, atât pentru elevi cât și pentru profesori, Colegiul Național „A.T. Laurian” nu se dezice nici la începutul acestui an școlar. Două proiecte de acreditare, unul de parteneriat pentru cooperare și o întreagă serie de proiecte eTwinning anunță că și noul an școlar va fi bogat în mobilităţi transnaţionale, cursuri și experiențe care să facă orele de curs din Laurian mai interesante, mai utile, mai îndreptate către viitor.
Proiectele de acreditare fac parte din Acțiunea Cheie 1 – proiecte de mobilitate, programul Erasmus+. Acreditările sunt un instrument creat pentru a sprijini instituțiile cu experiență care derulează proiecte de mobilitate Erasmus+ ca parte a unei strategii organizaționale, descrisă prin planul Erasmus. Organizațiile care sunt acreditate în cadrul Erasmus+ au acces simplificat la finanțare și se pot concentra pe dezvoltarea instituției pe termen mediu-lung. Colegiul botoșănean a obţinut două acreditări, una în domeniul Educației școlare, și o a doua în domeniul Formării profesionale.
În ceea ce privește prima acreditare, din domeniul educaţiei şcolare, Laurianul intră în al II-lea an de implementare, primul încheindu-se pe 31 august cu o conferință de valorizare la care au participat cadre didactice, directori, directori adjuncţi, inspectori şcolari, elevi, atât din liceu, cât şi din alte instituţii de învăţământ din judeţul Botoşani. Așa cum ne-a explicat profesoara Rodica Mighiu, coordonatorul proiectului de Acreditare, Educaţie şcolară, din Laurian, la conferință au fost prezentate rezultatele obținute până acum, mai exact tipurile de mobilităţi, tematicile abordate, achizițiile didactice și metodele didactice inovative. 15 cadre didactice, inclusiv personal administrativ, alături de 16 elevi, au participat la toate activitățile realizate în primul an de implementare. Cursurile au vizat motivarea creativității și inovării profesorului în sala de clasă, metode moderne, digitalizare sau învățarea prin intermediul muzicii și s-au desfășurat la Istanbul, Praga și La Rochelle. Competențele manageriale educaționale au fost ținta unui stagiu de observare desfășurat într-o unitate de învăţământ din Nisa, iar liceenii au putut să-și dezvolte abilitățile sociale și civice, spiritul de iniţiativă şi de antreprenoriat, în cadrul a două mobilități de grup ce au avut loc în şcoli din Salou și din Nisa. Subiectele urmărite au fost interculturalitatea, cetăţenia europeană, voluntariatul și noul context de învăţare. Mai multe informaţii sunt publicate pe site-ul colegiului: https://laurian.ro/proiecte-2/proiecte-europene.
În noul an școlar, acreditarea din domeniul educației școlare va continua, dar va începe și acreditarea pe formare profesională. 45 de elevi și șase profesori vor participa, pe parcursul a trei ani, la stagii de formare profesională ce se vor desfășura în afara țării. Coordonatorul Dana Cardaș a anunțat că elevii vor proveni de la profilul matematică-informatică al Laurianului, iar pregătirea lor se va face în domeniul programării web.
Şi proiectul de parteneriat pentru cooperare în domeniul educaţiei şcolare, intitulat « Dispositifs inclusifs de coopération » (DISCO+), din cadrul Programului Erasmus+, implementat de Université de Bretagne Occidentale din Franţa, în colaborare cu instituţii educaţionale din Franţa, Italia, Lituania, România, Spania şi Ungaria, intră acum în primul an de implementare. Coordonatorul local, profesoara Rodica Mighiu, ne-a explicat că obiectivul proiectului este de a concepe și de a implementa la nivel local situații de învățare incluzivă în domeniul ştiinţelor şi că sunt prevăzute dezvoltarea profesională a personalului didactic, analiza reflexivă asupra efectelor ingineriei cooperative transnaționale și aprofundarea noțiunii de educație incluzivă prin prisma sistemelor și culturilor educaționale ale fiecărei țări partenere.
Proiectele prezentate mai sus sunt finanțate prin Erasmus+, programul UE pentru educație, formare, tineret și sport pentru perioada 2022-2027. Obiectivul general al programului Erasmus+ este de a sprijini dezvoltarea educațională, personală și profesională a persoanelor care își desfășoară activitatea în domeniile educație, formare profesională, tineret și sport.
Pe lângă proiectele menţionate, Colegiul Național „A.T. Laurian” implementează alte cinci proiecte din cadrul programului eTwinning, menite să faciliteze schimbul de experiență între profesori, elevi și comunități prin cooperarea cu unități școlare din Europa, folosind platforma European School Education Platform. Lansat în 2005, drept componentă fundamentală a programului eLearning al Comisiei Europene, eTwinning a devenit parte integrantă a Erasmus+. Această acțiune se adresează tuturor şcolilor din învăţământul preuniversitar, fiind un program pentru profesori, elevi și pentru întreaga comunitate.
„Îi felicit pe colegii mei care se preocupă nu doar de orele de la clasă, ci și de ridicarea standardelor calitative ale actului pedagogic din Colegiul Laurian. Le mulțumesc și declar și aici că suntem norocoși că îi avem colegi.”, sunt cuvintele Prof. Dr. Mihaela Prăjinariu, directorul adjunct al Colegiului Naţional „A.T. Laurian”.