Botoșănenii pot face sesizări și reclamații cu privire la activitatea personalului Spitalului Județean „Mavromati”
Așa cum anunța în urmă cu ceva timp medicul Monica Adăscăliței, managerul Spitalului Județean „Mavromati” Botoșani, pe site-ul unității spitalicești va exista un formular dedicat pacienților sau aparținătorilor acestora, care au de făcut reclamații sau chiar mulțumiri la adresa personalului.
Acest lucru s-a concretizat și, începând de joi, 7 septembrie, cetățenii care au beneficiat de serviciile spitalului sau au interacționat cu personalul pot lăsa un feedback prin intermediul acestui formular de sesizare.
„Pentru a veni în sprijinul cetățenilor din municipiu și nu numai, Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani a implementat în cadrul site-ului web www.spitalulmavromati.ro un așa numit Formular de Sesizare, unde cei care doresc să trimită sesizări, reclamații și, de ce nu, chiar mulțumiri pentru serviciile oferite de spital, o pot face completând acest formular online. După finalizare și trimitere va ajunge direct pe masa conducerii spitalului, pentru o mai bună și rapidă rezolvare a problemelor și luarea de măsuri corespunzătoare. Suntem convinși că, pe viitor, relația pacient-spital va fi gradual îmbunătățită”, a declarat dr. Monica Adascăliței.