Local

Reprezentanții Spitalului Județean „Mavromati” Botoșani, șeful Jandarmeriei și șeful Poliției, convocați în ședință de prefect

Sorin Cornilă, prefectul județului Botoșani, a organizat astăzi o ședință de lucru cu managerul Spitalului Județean, Monica Adăscăliței, înlocuitorul directorului medical, Tudor Sîrbu, directorul de îngrijiri, Crîșmaru Coca-Stela, șeful Inspectoratului de Poliție Județean, comisar șef de poliţie Ioan Aniței și șeful Inspectoratului de Jandarmi Județean, colonel Cristian Boariu. 

În cadrul întâlnirii au fost abordate subiecte care țin de cooperarea dintre unitatea sanitară și cele două inspectorate și despre modalitățile de îmbunătățire a intervențiilor comune.

„Am convocat această ședință de analiză pentru a identifica împreună modalități de îmbunătățire a relațiilor de colaborare în beneficiul cetățenilor. Fiecare structură are procedurile sale interne, iar prin dialog reușim armonizarea intervențiilor, pentru a nu apărea inadvertențe. Ne dorim să evităm acele situații când lucrurile nu funcționează așa cum trebuie. Sunt convins că doamna manger Monica Adăscăliței, împreună cu echipa de conducere va reuși, prin experiența domniei sale, să realizeze schimbări în bine și va crește calitatea actului medical. Am încredere în doamna doctor Adăscăliței, așa cum am încredere și în doctorii care profesează în spitalele din Botoșani. Sunt convins că avem medici profesioniști, dedicați, cu empatie și care-și onorează profesia”, a transmis Sorin Cornilă, prefectul județului Botoșani.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page