În vederea efectuării lucrărilor de înlocuire pe o lungime de 50 metri liniari a conductei din OL Ø 2”1/2, avariată, localizată pe strada Bucovina nr. 17, S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani informează utilizatorii că întrerupe furnizarea apei, astăzi 04.09.2023 în intervalul orar 11:00 – 16:00.
Afectaţi de oprirea apei sunt utilizatorii din municipiul Botoşani ce locuiesc în imobilele situate pe strada Bucovina nr. 15, 19, 23.
De asemenea revenim cu informații pentru utilizatorii ce locuiesc în imobilele de pe străzile, Împărat Traian (de la intersecția străzilor Tudor Vladimirescu cu Săvenilor), Vâlcele (începând cu numărul 10), Săvenilor (începînd cu numărul 108), respectiv în comunele Răchiți, Unțeni, Stăuceni, în scopul finalizării lucrărilor de remediere a avariei de pe conducta din AZBO Ø 350 mm. Se va sista furnizarea apei pentru zonele mai sus menționate, astăzi 04.09.2023 în intervalul orar 12:00 – 18:00.
S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani informează utilizatorii că întrerupe furnizarea apei, astăzi 04.09.2023 în intervalul orar 11:00 – 16:00, în vederea remedierii avariei de pe conducta din OL Ø 500 mm, localizată pe strada Peco (Remat).
Afectaţi de oprirea apei sunt utilizatorii din municipiul Botoşani ce locuiesc în imobilele situate pe strada Peco, inclusiv societatea Electoalfa.