Managerul Spitalului Județean „Mavromati” Botoșani vrea o discuție cu medicul care a fost de gardă la maternitate în noaptea fatidică
Managerul Spitalului Județean ”Mavromati” Botoșani, Monica Adăscăliței, vrea să poarte o discuție despre cazul Alexandra Ivanov cu medicul care a fost de gardă la maternitate în noaptea fatidică.
Adăscăliței a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că nu s-a întâlnit încă cu cei doi medici de la preluarea mandatului de manager, însă îi va trimite o notificare medicului Mariana Pitrop, care a fost de gardă la Maternitatea Botoșani, în noaptea morții tinerei de 25 de ani.
”Nu am avut nicio discuție personală, vorbesc de doamna doctor care a fost de gardă în seara respectivă. Dumneaei nu a fost în localitate și urmează să vină să discutăm, pentru că va fi notificată să discute și cu mine. În ceea ceea ce privește cel de-al doilea medic care apare în raport că ar fi medicul curat din ambulator sau din cabinet, nu am avut încă o discuție. Am pornit o discuție cu cei doi medici șefi ai celor două secții a maternității Botoșani, am urmărit dosarul prin care s-a făcut ancheta internă și documentele. De când sunt eu la conducere, am trimis toate hârtiile și tot ce s-a cerut de către organele competente . Deschiderea este maximă în aces caz și toate informațiile vor fi date către cei care verifică și care vor aduce o cncluzie acestui caz”, a precizat Monica Adăscăliței.