Descinderi în noapte la locuința unui bărbat din Botoșani. Și-a amenințat soția și cei doi copii
În noaptea de 28 spre 29 august 2023, polițiștii Serviciului pentru Acțiuni Speciale din Botoșani au descins la domiciliul unui bărbat, de 48 de ani, care își amenința soția și copiii cu acte de violență.
Astfel, o femeie, de 45 de ani, din comuna Vlădeni, a sesizat faptul că soțul său provoacă scandal la domiciliu și o amenință cu acte de violență, atât pe ea, cât și pe copii.
În urma activităților desfășurate, a rezultat faptul că între cei doi soți ar fi avut loc un conflict pe fondul unor neînțelegeri mai vechi.
De asemenea, în locuință, a fost descoperită și ridicată o macetă.
În cauză, a fost emis ordin de protecție față de bărbat, fiind obligat să păstreze o distanță de 200 de metri, față de familia sa, iar copiii minori au fost internați într-un centru de primire a copilului în regim de urgență.
Cercetările sunt continuate, sub aspectul comiterii infracțiunii de amenințare.