Finanțare prin PNI „Anghel Saligny” pentru DJ291D, Oroftiana; Baranca – Bajura
Președintele Consiliului Județean Botoșani, Doina Federovici, a semnat un nou contract de finanțare prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. Este vorba de modernizarea DJ291D, Oroftiana; Baranca – Bajura. Valoarea totală a investiției este de peste 40 de milioane de lei (8 milioane de euro), din care 10 milioane de lei o reprezintă finanțarea guvernamentală, iar 30 de milioane de lei (peste 6 milioane de euro) cea asigurată de Consiliul Județean Botoșani.
„Județul are nevoie de investiții în infrastructură, iar Programul Național de Investiții «Anghel Saligny» reprezintă o soluție pentru realizarea acestora. Am promis că vom moderniza acest drum din nordul județului și ne ținem de cuvânt. Continuăm să investim și să atragem fonduri pentru toate sectoarele de activitate și toate zonele județului, pentru că doar așa putem să recuperăm decalajele față de celelalte regiuni ale țării. În ultimii trei ani s-au făcut pași importanți în acest sens și vom continua să facem toate eforturile pentru a ne atinge obiectivele”, a declarat Doina Federovici.
Direcția Județeană de Drumuri și Poduri Botoșani pregătește documentația tehnică pentru a scoate la licitație execuția acestui sector de drum, lung de 10 kilometri.
Prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” sunt în plin proces de modernizare trei sectoare de drum: DJ293A, Coțușca – Viișoara Mică – Viișoara (6 km), DJ294A, Avrămeni – Panaitoaia – Dimitrie Cantemir – DN24C (7,8 km) și DJ294B, Dobârceni – Murguța – Ștefănești (10,6 km). De asemenea, a fost finalizată procedura de achiziție pentru modernizarea DJ291K, Lozna – Călinești – DN29C – Talpa (7,22 km) și urmează și aici să se dea ordinul de începere a lucrărilor. „Prin Programul Național de Investiții «Anghel Saligny» modernizăm 40 de kilometri de drumuri județene care, în acest moment, sunt de piatră. Am eficientizat modul de lucru, am scurtat timpii de realizare a investițiilor”, a reiterat Doina Federovici.