Duminică, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botosani au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie ar fi aruncat doi copii de la primul etaj al unui hotel, din municipiul Botoșani.
Polițiștii ajunși la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă, iar doi minori, de 2 și 3 ani, au fost preluați de ambulanță și transportați la o unitate spitalicească. Ulterior, unul dintre aceștia a decedat.
Totodată, mama celor doi amenința că se aruncă de la același nivel, refuzând să coboare.
A fost solicitată intervenția negociatorului poliției și a pompierilor din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, iar după aproximativ două ore de discuții, s-a reușit, prin distragerea atenției, imobilizarea femeii, de către pompierii care au avut acces de pe geamul camerei hotelului, în locul în care se afla aceasta.
Femeia a fost condusă la o unitate spitalicească pentru evaluarea stării de sănătate.
În cauză a fost deschis dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de omor și tentativă la omor, cercetările fiind preluate de către procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani.